Live

Reacție dură din partea Kievului după urarea „cinică” a lui Lukașenko pentru ucraineni

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko. Sursă foto: Profimedia Images

Kievul a respins miercuri ceea ce a calificat drept o urare "cinică" de Ziua Independenţei sale din partea liderului belarus Aleksandr Lukaşenko, criticând aspru Minskul pentru că i-a permis Rusiei să întreprindă atacuri asupra Ucrainei de pe teritoriul belarus, informează Reuters.

Într-un mesaj neaşteptat postat pe site-ul său cu ocazia Zilei Independenţei Ucrainei, liderul belarus Aleksandr Lukaşenko, principalul aliat al Rusiei, care a invadat în urmă cu şase luni Ucraina, a adresat miercuri un mesaj de felicitare poporului ucrainean, căruia i-a urat "un cer paşnic, toleranţă, curaj şi forţă pentru a reveni la o viaţă bună''.

''Sunt convins că divergenţele actuale nu pot distruge baza multiseculară a relaţiilor sincere de bună vecinătate între popoarele celor două ţări'', a precizat în acest mesaj preşedintele Lukaşenko. Belarusul va continua să se pronunţe pentru ''consolidarea contactelor prieteneşti pe baza respectului reciproc la toate nivelurile'' cu Kievul, a dat el asigurări.

Consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a criticat aspru pe Twitter acest comunicat al liderului belarus. "Lukaşenko chiar crede că lumea nu a observat participarea lui la crimele împotriva Ucrainei. De aceea el ne urează în mod cinic 'cer paşnic' în timp ce permite rachetelor ucigaşe să ne lovească", a scris Podoliak, potrivit Agerpres.

Actuala urare a lui Lukaşenko este în dezacord cu mai multe declaraţii recente ale sale de sprijin pentru invazia rusă asupra Ucrainei vecine.

În iulie, el a descris Belarus drept "singura ţară din lume care susţine Rusia în lupta ei împotriva nazismului", făcând ecoul afirmaţiei Moscovei conform căreia ea desfăşoară o "operaţiune militară specială" în Ucraina menită să o denazifice şi să o curăţe de ultranaţionalişti.

Kievul şi aliaţii săi spun că Rusia duce un război imperialist de agresiune nejustificat şi neprovocat împotriva Ucrainei.

Lukaşenko mai declarase anterior că Republica Belarus a fost "târâtă" în război prin acţiunile Kievului şi că apărarea aeriană belarusă a doborât mai multe rachete ucrainene. Kievul neagă că ar fi tras asupra unor ţinte pe teritoriul belarus.

La 24 august, poporul ucrainean celebrează cea mai importantă sărbătoare naţională - Ziua Independenţei Ucrainei. În această zi, în 1991, Rada Supremă a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene de atunci a adoptat Declaraţia de Independenţă a Ucrainei, ce a stat la baza formării actualului stat ucrainean.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac rusesc asupra orașului Nikopol din sudul Ucrainei: cel puțin opt răniți

Atac rusesc cu rachete asupra orașului Krivoi Rog. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Dictatorul Aleksandr Lukașenko candidează oficial pentru un nou mandat. De când se află liderul de la Minsk la putere

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Partenerii noștri