Live

Reacția Rusiei la desemnarea lui Rutte ca secretar general NATO: „Este o alianţă inamică pentru noi”

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Kremlinul a declarat miercuri că alegerea premierului olandez Mark Rutte în funcţia de secretar general al NATO nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să „reprime în mod strategic” Rusia.

„Este puţin probabil ca această alegere să poată schimba ceva în linia generală a NATO şi a membrilor Alianţei Atlantice”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

El a denunţat faptul că, sub conducerea Statelor Unite, NATO, în ansamblu, şi membrii săi, individual, urmăresc obiectivul „reprimării strategice” a Federaţiei Ruse.

„În acest moment este o alianţă inamică pentru noi”, a subliniat Peskov.

Rutte, propus oficial la șefia NATO

Consiliul Atlanticului de Nord, principalul organism decizional al NATO, a decis să îl numească pe Mark Rutte în funcţia de secretar general al organizaţiei. Olandezul îi succede norvegianului Jens Stoltenberg, care a ocupat această funcţie timp de zece ani.

Rutte îşi va asuma atribuţiile de secretar general de la 1 octombrie, când expiră mandatul politicianului norvegian.

Din 2022, Rusia acuză ţările membre NATO că s-au implicat direct în războiul din Ucraina prin furnizarea de arme grele Kievului.

Totodată, Moscova a avertizat recent blocul occidental cu măsuri de răspuns după autorizarea dată Kievului de a folosi armele sale împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Viral instant! Culturista pe care nimeni nu o crede că nu-și editează pozele: ”Am spus DA”. Imediat, a întors palma

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri