Live

Rasism cu sânge albastru. The Guardian: Palatul Buckingham le-a interzis imigranților de culoare să lucreze la Curtea Regală

Data actualizării: Data publicării:
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Foto: Profimedia Images

Palatul Buckingham le-a interzis imigranților și străinilor „de culoare” să lucreze  în cadrul administrației Casei Regale până cel puțin la finalul anilor 1960, conform unor documente ale Arhivelor Naționale britanice recent descoperite în cadrul unei investigații The Guardian

Documentele mai dezvăluie modul în care Palatul Buckingham a negociat anumite clauze controversate - rămase în vigoare până în prezent - în baza cărora regina Marii Britanii și curtea regală sunt exceptate de la prevederile legilor pentru combaterea discriminării de rasă sau gen.

Publicația The Guardian realizează o investigație referitoare la utilizarea de către familia regală britanică a unei proceduri parlamentare obscure, cunoscute sub numele de „Consimțământul Reginei” („Queen's Consent”), prin care conținutul anumitor legi ar putea fi influențat sau manipulat în secret, în favoarea reginei ori a casei regale britanice. 

Astfel, în anul 1968, directorul financiar al reginei Elisabeta a II-a i-a informat pe funcționari că „de fapt, nu se obișnuia angajarea de imigranți ori străini de culoare” în funcții administrative în cadrul Casei Regale. În schimb imigranții sau străinii de culoare puteau oricând să fie angajați pe posturi de servitori.

Nu este foarte clar dacă o astfel de pretenție continuă să fie valabilă și în prezent. Palatul Buckingham a refuzat să comenteze în privința acestei practici sau să precizeze dacă ea a fost abolită.

În schimb, casa regală din UK a dezvăluit că „arhivele sale atestă angajarea de persoane din cadrul minorităților etnice încă din anii 1990”. Casa regală a precizat că „nu deține date de dinainte de 1990 referitoare la trecutul (background-ul) angajaților care provin din minorități etnice”.

În anii 1960, guvernul britanic a încercat adoptarea de legi prin care să se interzică refuzul angajării de persoane pe criterii rasiale sau de etnie. Regina Marii Britanii a rămas însă exonerată de obligația respectării acestor legi mai bine de 40 de ani.

Ca urmare a acestei excepții legale, persoanele care lucrează în cadrul casei regale britanice nu pot depune plângeri în instanță care să conțină acuzații de discriminare aduse famliei regale.

În cadrul unui interviu acordat lui Oprah Winfrey, ducii de Sussex au acuzat Casa Regală de Windsor de rasism și indiferență. Conform susținerilor acestora, un membru al Casei Regale s-ar fi întrebat „cât de închisă ar urma să fie pielea” fiului lor, Archie.

Meghan Markle a mărturisit că a avut gânduri suicidare, dar familia regală nu i-a permis să primească ajutor în acele momente dificile pentru sănătatea sa mintală.

Acuzațiile lui Meghan l-au determinat pe cumnatul ei, prințul William, să declare că familia regală britanică„nu este deloc rasistă”.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Regina Camilla și-a anulat mai multe evenimente publice, din cauza unor probleme de sănătate. Ce a pățit

Ce pedepse au primit cinci activişti care au turnat vopsea roşie într-o fântână a Palatului Buckingham

Boris Johnson s-a dezlănțuit în noua lui carte: Macron este o „adevărată pacoste”, Starmer - „un taur cu un termometru înfipt în fund”

Cauza morții Reginei Elisabeta a II-a a fost dezvăluită de Boris Johnson. Fostul premier știa de un an despre suferința Reginei

Partenerii noștri