Live

Putin vrea să-i ceară lui Erdogan drone Bayraktar, cele mai eficiente și cunoscute arme ale ucrainenilor

Data publicării:
Președintele rus, Vladimir Putin și omologul său turc, Recep Erdogan, în timpul întâlnirii de la Teheran. Sursa foto: Profimedia

Putin și Erdogan se vor întâlni, pe 5 august, la Soci, pentru a aprofunda subiectele discutate de cei doi lideri la întâlnirea de la Teheran. Printre subiectele pe care partea rusă ar vrea să le pună pe masa de discuție este și posibilitatea de cumpărare de către ruși a dronelor Bayraktar, devenite unul dintre  simbolurile rezistenței ucrainene și principala teamă a soldaților ruși. 

Informația a fost făcută publică de către purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov într-o declarație pentru presa rusă, conform agenției Ria Novosti. 

Cei doi lideri se vor întâlni pe 5 august la Soci, stațiunea preferată a liderului rus, pentru a discuta relațiile bilaterale. Printre subiectele de interes pentru partea rusă se află și posibilitatea de cumpărare a celebrelor drone turcești. 

„Colaborarea tehnico-militară între cel două părți se află mereu pe agenda discuțiilor. Și însuși faptul că și în acest domeniu, atât de sensibil pentru ambele părți, colaborarea capătă dimensiuni noi, vorbește despre faptul că relațiile noastre bilaterale, în întreaga lor dimensiune, se află la un nivel înalt”, a declarat  purtătorul de cuvânt a lui Putin. 

Întrebat direct dacă în timpul întâlnirii dintre Putin și Erdoğan cei doi vor vorbi și despre posibilitatea ca rușii să cumpere celebrele drone Bayraktar, secretarul de presă a răspuns: „Din acest motiv (n. red. al colaborării aprofundate) da, tema colaborării tehnico-militare va fi abordată la Soci”. 

Declarațiile celor doi președinți, după întâlnirea de la Teheran, din 19 iulie, au fost sumare și cabinetele lor au refuzat să ofere prea multe detalii privind subiectele discutate, dar au declarat că mai multe detalii vor fi făcute publice după ce Putin și Erdoğan se vor întâlni în stațiunea preferată a lui Putin.  De altfel, după lunga perioadă de autoizolare a liderului de la Kremlin, din cauza primelor valuri de Covid, unul dintre primii lideri cu care s-a întâlnit Putin a fost președintele turc. Atunci, liderul de la Ankara s-a adresat lui cu putin cu sintagma „Dragul meu prieten”. 

Totuși, în ciuda prieteniei apropiate enunțate de Erdoğan anul trecut, în timpul întâlnirii de la Teheran, Putin a fost pus într-o situație jenantă, fiind nevoit să-l aștepte pe președintele turc, singur, într-o cameră, schițând grimase care trădau nemulțumirea situației în care era pus. 

Rușii au înțeles supremația aparatelor de zbor fără pilot pe câmpul de luptă și încearcă să găsească surse de unde ar putea să le cumpere, dar Teheranul a declarat că nu va vinde Moscovei dronele sale, inferioare din punct de vedere militar prin comparație cu cele de producție turcească. Producătorul turc al celebrelor drone Bayraktar, râvnite acum de toată lumea, a spus răspicat faptul că în acest război susține independența și integritatea Ucrainei și că nu va vinde dronele sale armatei ruse. De altfel, compania a făcut și mai multe gesturi de susținere a armatei ucrainene. Spre exemplu, compania turcă a decis să doneze ucrainenilor drona pentru care mii de oameni din Lituania au făcut chetă pentru a o cumpăra 

 

Editor : Alexandru Rotaru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Armata ucraineană a început testarea posturilor de comandă mobile pentru unitățile de drone

Nord-coreenii mor pe capete în războiul lui Putin: au probleme de aprovizionare și au rămas și fără apă, spun spionii Kievului

Apelul președintelui ucrainean către SUA, după atacurile rușilor. „Frontul. Aprovizionarea. Măriți acum livrările!”

Prima reacție a lui Vladimir Putin, după prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

Partenerii noștri