Putin și Xi Jinping au vorbit la telefon. Cei doi acuză „politica americană de amestec în afacerile interne ale altor state”
Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat joi, într-o convorbire telefonică purtată cu omologul său rus Vladimir Putin, că ţările lor trebuie să se opună „ingerinţelor” străine, potrivit postului televiziunii publice de la Beijing, CCTV.
China şi Rusia denunţă cu regularitate ingerinţele cărora spun că le sunt victime din partea ţărilor occidentale, în special în problema Taiwanului, a minorităţii musulmane chineze a uigurilor sau în problema Ucrainei, notează agenţia AFP, potrivit Agerpres.
„Cele două părţi trebuie să lucreze în strânsă colaborare din punct de vedere strategic”, i-a transmis Xi Jinping preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit unei relatări a televiziunii publice CCTV.
China şi Rusia trebuie să-şi „apere suveranitatea, securitatea şi interesele de dezvoltare ale ţărilor lor şi să se opune cu hotărâre ingerinţelor din partea forţelor străine în afacerile lor interne”, a afirmat şeful statului chinez.
Liderii rus şi chinez au denunţat politica de ingerinţă SUA în afacerile interne ale altor ţări şi au acuzat Washingtonul că încearcă să descurajeze Rusia şi China, declară Kremlinul într-un comunicat cu privire la această discuţie telefonică, potrivit AFP.
În cadrul acestei convorbiri telefonice, Xi Jinping şi Vladimir Putin şi-au „exprimat opoziţia faţă de politica americană de amestec în afacerile interne ale altor state”, a indicat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov. „Liderii celor două ţări înţeleg bine că SUA pun în aplicare o politică de dublă descurajare, a Rusiei şi Chinei”, a adăugat el.
În mod oficial, convorbirea telefonică dintre liderii chinez şi rus a avut drept scop un schimb de urări cu ocazia Anului Dragonului în China, care începe sâmbătă.
„China este pregătită să lucreze cu Rusia”
Diplomaţia chineză a fost criticată de către Occident în privinţa dosarului ucrainean. Chiar dacă face apel la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor - inclusiv a Ucrainei - Beijingul nu a condamnat niciodată public Moscova.
Puternic sancţionată de Occident pentru ofensiva sa împotriva Ucrainei, Rusia încearcă să-şi consolideze legăturile, şi aşa foarte strânse, cu China.
„China este pregătită să lucreze cu Rusia pentru a consolida coordonarea multilaterală internaţională, a practica un adevărat multilateralism şi a apăra o lume multipolară egală şi ordonată”, i-a transmis Xi Jinping lui Vladimir Putin.
China este principalul partener comercial al Rusiei.
În comunicatul Kremlinului se menţionează că Vladimir Putin şi Xi Jinping au abordat în detaliu conflictul din Ucraina şi reglementarea situaţiei din Orientul Mijlociu. Totodată, cu această ocazie, preşedintele rus şi-a exprimat sprijinul pentru principiul „o singură Chină”, potrivit Reuters.
Preşedinţii Putin şi Xi şi-au confirmat cursul spre formarea unei ordini mondiale multipolare mai juste, mai afirmă Kremlinul în comunicatul său.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News