Live

Putin nu i-a felicitat pe noii șefi de guvern Rishi Sunak și Giorgia Meloni. Marea Britanie și Italia sunt țări „neprietenoase”

Data publicării:
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin nu l-a felicitat pe noul premier britanic Rishi Sunak şi nici nu i-a trimis o telegramă de felicitare noii şefe a guvernului italian, Giorgia Meloni, două ţări incluse de Rusia pe lista statelor „neprietenoase”, relatează miercuri EFE.

„Aşa cum ştiţi, Regatul Unit aparţine acum categoriei ţărilor neprietenoase, de aceea lui Sunak nu i-a fost trimisă o telegramă de felicitare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Dar preşedintele rus nu a felicitat-o deocamdată nici pe noua şefă a guvernului italian, care a preluat mandatul la 23 octombrie, în condiţiile în care şi Italia este etichetată de Moscova ca ţară „neprietenoasă”, conform Agerpres.

Kremlinul declarase marţi că nu vede „premise sau motive” pentru o îmbunătăţire a relaţiilor dintre Moscova şi Londra după venirea la putere a liderului Partidului Conservator britanic, Rishi Sunak.

„Pentru moment, nu vedem premise, motive sau speranţe pentru schimbări pozitive în viitorul apropiat”, a spus Peskov.

Sunak a înlocuit-o pe Liz Truss, care a condus guvernul britanic din 6 septembrie şi care marţi şi-a prezentat oficial demisia regelui Charles al III-lea.

Preşedintele rus nu o felicitase nici pe Liz Truss, care a deţinut şefia guvernului britanic timp de o lună şi jumătate.

La scurt timp după ce Occidentul a impus sancţiuni împotriva Rusiei în urma invaziei în Ucraina, Moscova a completat lista sa cu ţări „neprietenoase”, în care figurează alături de SUA, toate statele membre ale Uniunii Europene, o serie de ţări occidentale, între care Marea Britanie (inclusiv teritoriile britanice Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar), Muntenegru, Elveţia, Albania, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Macedonia de Nord, precum şi Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă etc.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Angela Merkel apără legăturile Germaniei cu Rusia din mandatul său și blocarea accesului Ucrainei în NATO. Ce spune despre Trump

Zeci de răniți după ce Rusia a atacat cu drone și rachete Harkov. Ucraina a distrus în depozit de petrol din Kaluga

Moscova își pune speranțele în administrația Trump pentru „un acord de pace în Ucraina”

Un mercenar britanic care lupta pentru Ucraina a fost capturat de ruși în Kursk

Partenerii noștri