Live

Putin nu e de acord cu interzicerea avortului și compară măsura cu interzicerea consumului de alcool din anii '80

Data publicării:
Vladimir Putin (foto) a mai spus că înţelege și poziţia Bisericii Ortodoxe, care „luptă pentru viaţa tuturor”. Sursa foto: Profimedia Images

Vladimir Putin s-a pronunţat, joi, la conferința anuală, împotriva interzicerii avortului. Președintele Rusiei nu consideră că interzicerea procedurii ar fi eficientă și a invocat, ca argument, restricţiile extrem de nepopulare privind vânzarea de alcool, impuse de fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov în anii 1980, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Avortul este legal în această ţară, de zeci de ani, însă mai multe regiuni din Rusia au restricţionat recent accesul la clinicile private, ceea ce a generat temeri legate de o interdicţie mai extinsă.

Putin compară dreptul la a face avort cu dreptul de a bea alcool

Vladimir Putin şi-a exprimat îndoielile cu privire la eficienţa unei astfel de interdicţii, comparând-o cu restricţiile extrem de nepopulare privind vânzarea de alcool impuse de fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov în anii 1980.

„Îmi amintesc de interdicţiile din timpul campaniei împotriva alcoolului”, care a determinat populaţia să consume „produse de substituţie şi a crescut numărul de decese din cauza intoxicaţiilor cu alcool”, a declarat preşedintele rus în cadrul conferinţei sale anuale de presă.

„Şi aici, de asemenea, trebuie să fim atenţi”, a declarat Vladimir Putin, întrebat de o prezentatoare despre avort.

Cu toate acestea, el este de părere că femeile ar trebui să îşi ducă sarcinile la termen pentru a rezolva criza demografică structurală a Rusiei, care a fost exacerbată de conflictul mortal din Ucraina şi de pandemia de COVID-19.

Putin spune că „femeile decid”

„Este în interesul statului ca problema demografică să se rezolve de la sine dacă femeile decid, după ce află că sunt însărcinate, să păstreze viaţa copilului”, a spus el. „Dar drepturile şi libertăţile femeilor trebuie, bineînţeles, să fie respectate”, a subliniat preşedintele.

Vladimir Putin a mai spus că înţelege poziţia Bisericii Ortodoxe, principalul opozant al avortului, explicând că aceasta „luptă pentru viaţa tuturor”.

Rusia se transformă de ani de zile într-o ţară conservatoare, afectând toate straturile societăţii, iar acest lucru s-a accentuat de la ofensiva sa în Ucraina, comentează AFP.

Vladimir Putin, care încearcă să obţină un nou mandat în martie 2024, a făcut, de asemenea, din apărarea valorilor familiei conservatoare un obiectiv major al politicii sale. De ani de zile, Kremlinul şi-a înmulţit stimulentele financiare pro-nataliste. Această politică a căpătat un nou sens după războiul din Ucraina.

Potrivit experţilor, interzicerea avortului nu duce la o creştere a numărului de naşteri.

Care este situația dreptului la avort în alte țări

În Europa dreptul la avort continuă să fie sever restricţionat sau ameninţat în mai multe ţări sau regiuni, consemnează aceeaşi agenţie de presă.

Franța

Includerea avortului în Constituţia franceză, care se află în centrul unui proiect de lege prezentat de curând în Consiliul de Miniştri, a fost salutată ca un„simbol puternic” de către asociaţiile feministe. Votul parlamentar final pentru consacrarea întreruperii voluntare de sarcină (avort) în Constituţia franceză va avea loc pe 5 martie 2024.

Malta

Singurul stat membru al Uniunii Europene în care avortul a rămas ilegal în toate circumstanţele, Malta şi-a relaxat uşor legislaţia în iunie 2023. Avortul este acum permis, dar numai în cazurile în care viaţa mamei este în pericol, iar fătul nu este viabil. Restricţiile au fost salutate de opoziţia conservatoare şi de Biserica Catolică, în timp ce militanţii pro-avort au deplâns o ocazie ratată de reformă.

Polonia

În Polonia, o ţară cu tradiţie catolică, avortul este permis doar în caz de viol sau incest, sau atunci când viaţa mamei este în pericol. În 2020, Curtea Constituţională a dat dreptate guvernului populist-naţionalist, declarând „neconstituţionale” avorturile pentru malformaţii fetale. Legea anti-avort permite teoretic medicilor să efectueze un avort dacă viaţa femeii este în pericol, dar în practică este atât de restrictivă încât medicilor le este teamă să facă acest lucru. Legea prevede, de asemenea, o pedeapsă de până la trei ani de închisoare pentru oricine întrerupe o sarcină sau ajută sau induce o femeie însărcinată să întrerupă sarcina. Opoziţia pro-europeană a ieşit victorioasă din alegerile parlamentare din octombrie şi speră să legalizeze avortul, dar soarta acestei promisiuni electorale rămâne incertă.

Irlanda

În Irlanda de Nord, o provincie britanică cu un conservatorism adânc înrădăcinat, avortul a fost dezincriminat abia recent, în 2019. Dar, în ciuda recentei sale consacrări în legislaţia nord-irlandeză, lipsa de resurse şi luptele politice fac ca unele femei să nu aibă altă opţiune decât să călătorească în Regatul Unit pentru a-şi întrerupe sarcina. După zece săptămâni de sarcină, nu există, de fapt, nicio opţiune de avort în Irlanda de Nord, care nu dispune de un serviciu de avort chirurgical.

Italia

În Italia, avortul este legal din 1978, dar în practică mulţi ginecologi refuză să îl efectueze, ceea ce face ca dreptul la avort să fie o cursă cu obstacole pentru multe femei. Personalul medical poate invoca obiecţia de conştiinţă, ceea ce face ca zeci de spitale şi clinici să nu ofere servicii medicale pentru avort. De la venirea la putere a guvernului ultraconservator al Giorgiei Meloni, asociaţiile feministe se tem că noul prim-ministru va face presiuni pentru ca legea să fie ignorată, ceea ce va face avortul şi mai dificil.

Spania

În Spania, avortul a fost dezincriminat în 1985 şi legalizat în 2010. Femeile sunt libere să avorteze până în a paisprezecea săptămână de sarcină, după care pot face avort în anumite condiţii. Dar acest drept este încă plin de capcane, potrivit guvernului lui Pedro Sanchez, care va cere în curând parlamentului să adopte o lege care să prevadă un acces mai mare la avort în spitalele publice, unde mulţi medici îşi exercită dreptul la obiecţia de conştiinţă.

Ungaria

În Ungaria, avortul este legal din anii 1950, în majoritatea cazurilor până în a douăsprezecea săptămână de sarcină. Însă premierul ultraconservator Viktor Orban, aflat la putere din 2010, îşi intensifică măsurile pro-nataliste. De la intrarea în vigoare a unei noi Constituţii, la începutul anului 2012, Ungaria apără „viaţa fătului din momentul concepţiei”. Un nou pas a fost făcut în septembrie 2022, printr-un decret care le obligă pe femeile însărcinate să asculte ritmul cardiac al fătului înainte de a face avort.

În Vatican şi în Andorra, al cărei co-prinţ este un episcop catolic, avortul este total ilegal.

SUA

În SUA, o femeie însărcinată a fost nevoită să părăsească statul Texas pentru a face un avort în ciuda unei sarcini care îi punea viaţa în pericol. Preşedintele Joe Biden a calificat drept scandalos cazul, pe care l-a imputat aleşilor republicani. Statul Texas interzice avortul în cazul în care se detectează activitate cardiacă la făt.

Pe de altă parte, Curtea Supremă a anunţat că va lua în discuţie problema pilulei avortului, utilizată în mai mult de jumătate din avorturile din Statele Unite şi care face obiectul unei intense bătălii juridice. Înalta Curte va trebui să se pronunţe asupra unei decizii a unei curţi de apel care a restabilit restricţiile privind utilizarea pilulei abortive, care ar putea fi aplicată în toate statele americane, dar care a fost suspendată deocamdată.

Curtea Supremă, instituţia care tranşează marile dezbateri sociale din Statele Unite, urmează să studieze cazul în următoarele luni pentru a lua o decizie până la sfârşitul sesiunii sale anuale, în iunie 2024. Aceasta va fi cea mai importantă intervenţie a Curţii, care are în prezent o majoritate conservatoare, pe tema avortului de când a anulat garanţia constituţională a avortului în iunie 2022, provocând un cutremur în ţară. Aproape două duzini de state controlate de republicani au profitat de această hotărâre pentru a impune noi restricţii asupra avortului, reducând accesul la această procedură pentru zeci de milioane de femei. Se aşteaptă ca subiectul să aibă impact asupra alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

România

Avortul este reglementat în Codul Penal la art. 201. Întreruperea cursului sarcinii este permisă până la vârsta sarcinii de 14 săptămâni.

Situațiile în care este pedepsit avortul sunt:

- dacă este practicat în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;

- dacă este făcut de o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie și drept de liberă practică medicală în această specialitate.

În situațiile în care avortul este interzis, pedeapsa este cu închisoarea, între 6 luni și 3 ani.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban îl numește pe Vladimir Putin „un partener corect”. „Maghiarii pot beneficia de pe urma lui”

New York Times: Trupele nord-coreene desfășurate în Ucraina au fost ideea lui Kim Jong-un, nu a lui Vladimir Putin

Ce demonstrează lovitura cu drone asupra orașului Kazan despre strategia Ucrainei. Kievul mai are puțin timp pentru acțiuni îndrăznețe

Proteste în Slovacia, după ce premierul Fico l-a vizitat pe Vladimir Putin: „Miroase a trădare”

Partenerii noștri