Live

Putin l-a dat afară pe șeful marinei, după umilințele de la Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat până acum peste 20 de vase rusești

Data actualizării: Data publicării:
Alexander Moiseiev este noul șef al marinei ruse. Foto: Profimedia Images

Amiralul Alexander Moiseiev a fost numit noul șef interimar al marinei ruse, a anunțat presa de stat de la Moscova, marți, conform The Moscow Times.

Kremlinul a refuzat să comenteze față de informațiile anterioare, conform cărora Moiseiev l-a înlocuit pe fostul șef al marinei, amiralul Nikolai Ievmenov, ca urmare a pierderilor tot mai grave după atacurile ucrainene la Marea Neagră.

Moiseiev a comandat flota nordică a Rusiei până la această rotire de personal. Eliminarea lui Ievmenov la aproape cinci ani de la numirea în funcție reprezintă cea mai mare schimbare la vârful forțelor ruse de la concedierea lui Serghei Surovikin, de anul trecut.

Numirea lui Moiseiev a fost dezvăluită marți, în portul Kronstadt, din nord-vestul țării, la aproximativ 20 de kilometri de Sankt Petersburg.

Forțele ucrainene spun că au distrus mai mult de 24 de vase rusești de la începutul invaziei, inclusiv o navă de patrulare militară la începutul lunii.

Aceste pierderi sunt extrem de dificile pentru Rusia, pusă în situația ridicolă de a fi forțată să-și mute navele din baza de la Sevastapol, port din Crimeea anexată, în portul Novorosisk, în est.

Performanțele proaste ale marinei ruse vin într-un contrast evident cu reușitele recente ale forțelor terestre în estul Ucrainei, unde din cauza lipsei ajutorului militar, armata ucraineană se vede depășită de invadatori.

Cea mai rușinoasă pierdere recentă pentru invadatori a fost distrugerea navei Țezar Kunikov cu drone kamikaze ucrainene. Atacul ucrainenilor a fost efectuat cu zece drone navale „Magura V5” dintre care rușii au reșit să distrugă doar patru.

Marinarii ruși s-au luptat cu dronele aproximativ 20 de minute încercând să le distrugă, însă, în final, nava a fost lovită atât de puternic încât s-a scufundat.

Citiți și: De ce nu pot rușii să oprească atacurile cu ski-jet-uri kamikaze cu care ucrainenii le distrug navele de război din Marea Neagră

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serghei Polunin, dansatorul ucrainean cu portretul lui Putin tatuat pe piept, anunţă că părăseşte Rusia

Când ar putea fi gata cablul submarin de mare tensiune prin Marea Neagră care va lega UE de Azerbaidjan. Anunțul președintelui Aliyev

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Partenerii noștri