Live

Putin: Dorinţa Occidentului de a-şi menţine dominaţia pe scena mondială creşte riscul de conflict

Data publicării:
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Dorinţa Occidentului de a-şi menţine dominaţia pe scena mondială face să crească riscul de conflict, a afirmat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

"Potenţialul de conflict în lume creşte şi este o consecinţă directă a încercărilor elitelor occidentale de a-şi menţine cu orice preţ dominaţia politică, financiară, militară şi ideologică pe scena mondială", a spus Vladimir Putin. Acestea "sporesc în mod deliberat haosul şi agravează situaţia internaţională", a adăugat el.

Liderul rus a făcut aceste remarci într-un mesaj video publicat de Kremlin, adresat unei reuniuni a miniştrilor apărării din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai şi ţări exsovietice.

Putin a acuzat totodată Occidentul că "exploatează" Ucraina şi foloseşte populaţia sa drept "carne de tun" în conflictul împotriva Rusiei.

Preşedintele rus a calificat în repetate rânduri războiul din Ucraina, numit de Moscova "operaţiune militară specială", drept un conflict între Rusia şi Occident, criticându-i pe cei care au oferit susţinere militară şi financiară Ucrainei, menţionează Reuters, citată de Agerpres.

Kievul, ţări occidentale şi Washingtonul spun la rândul lor că Moscova a folosit pretextul preocupărilor de securitate pentru a lansa un război cinic de agresiune împotriva vecinei sale pro-europene, în încercarea de a ocupa părţi din teritoriul acesteia şi de a-l răsturna pe preşedintele Volodimir Zelenski.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Partenerii noștri