Live

Putin, ca Hitler: a refuzat retragerea din Herson, propusă de generalii săi și se implică tot mai mult în deciziile militare strategice

Data actualizării: Data publicării:
De la stânga la dreapta: Serghei Șoigu, ministrul Apărării, Vladimir Putin și Vasili Gherasimov, șeful Statului Major al armatei ruse. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a respins cererile făcute de comandanții militari ai armatei ruse, care au solicitat o retragere a trupelor din orașul Herson. O astfel de retragere ar fi permis militarilor ruși să se replieze într-un mod ordonat de-a lungul râului Nipru și ar fi dus la salvarea de vieți și de echipamente militare, informează The New York Times. Putin a refuzat însă, deoarece retragerea ar fi fost percepută drept o altă înfrângere umilitoare pentru el, în mai puțin de o lună, după succesul contraofensivei ucrainene din regiunea Harkov și eliberarea orașului-cheie Izium.

Herson este considerat un oraș strategic vital în acest război, fiind prima localitate importantă cucerită de armata rusă încă din primele zile ale invaziei în Ucraina. În lunile iulie-august ucrainenii au bombardat sistematic, în special cu lansatoare de rachete HIMARS, liniile de aprovizionare și podurile peste fluviul Nipru din regiune. Prin tăierea rutelor de comunicații și de aprovizionare, forțele ruse riscă să rămână blocate și izolate în Herson, fără muniții și provizii.

Oficialii Pentagonului au precizat că, în acest moment, Putin se implică direct în planificarea strategică a războiului din Ucraina. Astfel, liderul de la Kremlin le-a comunicat deja comandanților săi militari că deciziile strategice de pe front cad doar în responsabilitatea lui.

Iar această atitudine a lui Kremlin față de generali a creat deja tensiuni în rândurile armatei ruse.

Adjunctul lui Serghei Șoigu - responsabil cu logistica armatei ruse - a fost demis

În plus, oficiali americani citați de New York Times au spus că respingerea retragerii forțelor ruse din Herson a provocat deja o cădere a moralului în rândul trupelor ruse.

„Situația din Ucraina este, în mod clar, extrem de dinamică” a spus șeful Statelor Majore Întrunite ale armatei americane, generalul Mark Milley. „E prea devreme pentru a face o evaluare completă, dar pentru mine e clar că inițiativa strategică a trecut acum de partea ucrainenilor”, a adăugat șeful Pentagonului.

Sâmbătă, Rusia a anunțat demiterea ministrului adjunct al Apărării, generalul Dmitri Bulgakov. Bulgakov era responsabil cu logistica și aprovizionarea armatei ruse. El va fi înlocuit de generalul Mihail Miznițev, poreclit „Măcelarul din Mariupol”.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Avertisment al unui grup de analize militare apropiat Kievului: Rușii sunt pe cale să încercuiască trupe ucrainene în Donețk

Întâlnire crucială la Bruxelles. Zelenski discută cu șeful NATO și cu lideri europeni despre cum vor face față noii administrații Trump

Un oficial ucrainean spune că discuțiile de pace cu Putin vor fi posibile doar când Rusia va rămâne fără resurse

Partenerii noștri