Putin a trimis separatiștilor racheta cu care a fost doborât zborul MH17 (investigatori)
Există indicii puternice în sprijinul ipotezei că dictatorul rus, Vladimir Putin, a decis să furnizeze separatiștilor pro-ruși din Donbas racheta cu care a fost doborât zborul MH17 în 2014, spun investigatorii internaționali, citați de BBC.
Aeronava a fost lovită de o rachetă fabricată în Rusia deasupra Ucrainei, în 2014, la puțin timp după ce Putin a început să-și pună în aplicare planul criminal pentru dezmembrarea statului vecin.
Procurorii care instrumentează acest caz spun că există dovezi că dictatorul rus a fost cel care a decis să trimită separatiștilor racheta cu care a fost doborâtă aeronava. Nu există, însă, dovezi că Putin ar fi fost implicat în privința ordinului dat pentru doborârea avionului.
Procurorii au declarat, miercuri, că au epuizat toate pistele și că nu mai pot continua investigația în acest caz.
Într-un comunicat, echipa de investigatori a precizat că Rusia deținea controlul asupra Donețk-ului în perioada din iulie 2014, când a fost doborât avionul. Ca probe, investigatorii au dat conversații telefonice în care oficiali ruși le spuneau celor din Donețk că decizia de a trimite racheta este „la latitudinea președintelui”.
„Există dovezi concrete că solicitarea separatiștilor a fost prezentată președintelui și onorată de acesta”, se mai arată în comunicat. Totuși, nu se menționează explicit că ordinul a fost al lui Putin.
„Deși există indicii, dovezi complete și concludente nu au putut fi găsite”, mai spun investigatorii care precizează că Putin se bucură, oricum de „imunitate din poziția de șef de stat”.
Echipa de investigatori este formată din specialiști din Olanda, Australia, Belgia, Malaezia și Ucraina, țări afectate de atacul terorist al separatiștilor.
CEDO a decis, la sfârșitul lunii ianuarie să dea undă verde procesului intentat de Olanda, prin care este judecată Rusia pentru rolul său în doborârea avionului.
Avionul Boeing 777 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur când a fost lovit de o rachetă sol-aer în iulie 2014, într-o perioadă în care rebelii pro-ruși din Donbas, susținuți de regimul criminal de la Moscova, purtau lupte împotriva forțelor ucrainene.
Anterior, Curtea a concluzionat că racheta a fost trasă în mod intenționat pentru a doborî avionul. Trei bărbați au fost condamnați la închisoare pe viață în absență. Despre toți se crede că se află în Rusia.
În condițiile în care regimul de la Moscova a condamnat verdictul drept „scandalos” și „motivat politic”, este foarte puțin probabil că cei trei criminali vor fi vreodată predați justiției.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News