Live

Putin a sosit în Cecenia. Este pentru prima dată când vizitează republica după 2011

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit marţi seară în Cecenia, republica rusă din Caucaz condusă cu o mână de fier de aliatul său Ramzan Kadîrov şi pe care nu a mai vizitat-o din 2011, relatează AFP, preluat de Agerpres.

„Putin a sosit în Republica Cecenă. Un program bogat este prevăzut în cadrul acestei vizite”, a scris Kadîrov pe Telegram.

Televiziunea publică rusă a prezentat imagini cu sosirea lui Putin, coborând dintr-un elicopter şi întâmpinat de Kadîrov şi de colaboratorii săi cei mai apropiaţi.

„Oamenii vor fi bucuroşi. Se vor bucura că preşedintele a venit în republică. Pentru noi, este stimulant, ne dă un plus de energie. Este o mare binecuvântare”, a spus Kadîrov în faţa jurnaliştilor.

Potrivit liderului cecen, Putin şi-a început vizita cu o oprire la mormântul tatălui său care i-a precedat în fruntea Ceceniei, Ahmat Kadîrov, ucis într-un atac comis de rebelii islamişti în 2004.

Înaintea vizitei în Cecenia, Putin a fost anterior marţi la Beslan, în Osetia de Nord, o altă republică rusă din Caucaz, unde a adus un omagiu victimelor luării de ostatici sângeroase într-o şcoală de către un comando islamist cecen în 2004.

Cecenia a cunoscut două conflicte armate majore în anii 1990 şi 2000, în care trupele ruse s-au confruntat cu o rebeliune separatistă ce a căpătat caractere islamiste, aceasta s-a răspândit în întreaga regiune şi în 2015 a jurat credinţă organizaţiei jihadiste Statul Islamic.

Republica Cecenia este condusă din 2007 de Ramzan Kadîrov, ale cărui trupe sunt adesea acuzate de încălcări ale drepturilor omului în acest teritoriu.

Vizita lui Putin acolo survine după ce Ucraina a deschis un al doilea front în războiul declanşat împotriva ei de Rusia, armata ucraineană lansând în urmă cu două săptămâni o ofensivă surpriză în regiunea rusă de graniţă Kursk. Unităţile cecene fac parte din forţele ruse desfăşurate acum pentru a face faţă asaltului ucrainean.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban îl numește pe Vladimir Putin „un partener corect”. „Maghiarii pot beneficia de pe urma lui”

New York Times: Trupele nord-coreene desfășurate în Ucraina au fost ideea lui Kim Jong-un, nu a lui Vladimir Putin

Ce demonstrează lovitura cu drone asupra orașului Kazan despre strategia Ucrainei. Kievul mai are puțin timp pentru acțiuni îndrăznețe

Proteste în Slovacia, după ce premierul Fico l-a vizitat pe Vladimir Putin: „Miroase a trădare”

Partenerii noștri