Live

Putin a organizat o scenetă de propagandă la o expoziție din Moscova. Dictatorul rus „s-a ferit” să apese o imitație de buton nuclear

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin, s-a aflat, luni, la o expoziție de propagandă în pregătirea anunțului că „va candida” pentru un nou mandat la alegerile trucate din Rusia. La „expoziția realizărilor rusești”, dictatorul rus s-a pozat alături de copii, a privit imagini cu explozii nucleare și a refuzat să apese o imitație de buton nuclear, relatează Reuters.

Putin s-a plimbat alături de copii și de un ghid la expoziția de la Moscova. Dictatorului rus i-au fost arătate fotografii ale unei explozii nucleare printr-un geam de sticlă și i-au fost date explicații cu privire la construcția unei bombe nucleare sovietice.

De asemenea, a inspectat o imitație de panou de control pentru arma nucleară și a părut că nu vrea să apese butonul nuclear de jucărie.

În ciuda scenetei de propagandă pregătită de regim înaintea unui posibil anunț de candidatură în 2024, Vladimir Putin vorbește des de capacitățile nucleare ale Rusiei și a amenințat Occidentul cu un război nuclear distructiv, mai ales alături de ridicolul său fost locțiitor la Kremlin, Dmitri Medvedev.

De când a început războiul din Ucraina, Putin a adus arme nucleare în Belarus și a scos Rusia din mai multe tratate de neproliferare nucleară.

Este de așteptat ca dictatorul de la Moscova să-și anunțe „candidatura” la alegerile din 2024, iar apariția lui de luni a apărut că este una de campanie.

Dictatorul rus s-a pozat alături de niște copii, scriind pe o tablă „mesaje pentru viitorul lor” și alegând dintr-un număr de mesaje ale copiilor dintr-un brad de Crăciun pe unele pe care „speră să le împlinească”.

Scenetă de propagandă a lui Putin, alături de copii la o expoziție din Moscova. Foto: Profimedia Images

În stilul clasic al propagandei sovietice, agenția Tass a citat un fost campion olimpic rus la box, Oleg Saitov, care ar fi „remarcat forța cu care i-a strâns mâna” Putin.

În vârstă de 71 de ani, Putin a condus Rusia din funcția de președinte sau de prim-ministru continuu din 1999. Nici alegerile din 2024 nu vor fi un obstacol pentru Putin – cu un stat aflat complet sub controlul lui, o presă controlată, opoziție inexistentă și o populație redusă la o masă amorfă - alegerile vor fi cel mult o formalitate.

După ce va mai înscrie încă șase ani la Kremlin, el va deveni cel mai longeviv dictator rus de la Iosif Stalin (dictator al Uniunii Sovietice între 1924 și 1953) și aproape de o depăși pe împărăteasa Ecaterina (1762-1796).

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Serie de explozii în locuri publice din Rusia. Principalii suspecți: pensionari, victime ale unor escrocherii

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Partenerii noștri