Live

Protestele violente anti-imigrație. Marea Britanie ia măsuri de urgență din cauza saturației închisorilor

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Guvernul britanic a recurs, luni, la măsuri de urgenţă din cauza saturaţiei închisorilor din nordul Angliei, situaţie agravată de sutele de arestări şi condamnări în urma recentelor proteste violente anti-imigraţie, scrie AFP preluată de Agerpres.

Arestările masive ce au urmat acestor proteste declanşate de uciderea a trei fetiţe - peste 1.110 de persoane fiind arestate până vineri - survin deja într-un context de criză gravă a sistemului penitenciar din Anglia şi Ţara Galilor, unde numărul deţinuţilor raportat la populaţie este cel mai mare din Europa de Vest.

Activarea acum de către guvernul britanic a dispozitivului denumit „Early Dawn” (Zorii timpurii) permite în special ca persoanele reţinute să rămână în celulele poliţiei în aşteptarea eliberării unor locuri în închisori, ceea ce va ajuta la reducerea presiunii asupra închisorilor pe termen scurt.

Poliţia a asigurat că aceste măsuri nu vor împiedica arestarea celor ce „reprezintă un risc pentru public”, dar reprezentanţii angajaţilor sistemului penitenciar au avertizat că ele vor întârzia funcţionarea justiţiei.

După venirea la putere la începutul lunii iulie, guvernul laburist al premierului Keir Starmer a acuzat că a moştenit de la precedentul guvern conservator un sistem penitenciar în pragul „colapsului” şi a anunţat un plan aplicabil începând din septembrie pentru eliberarea a mii de deţinuţi pentru a decongestiona sistemul.

Situaţia s-a complicat însă după revoltele împotriva migranţilor, declanşate în urma unui atac cu cuţitul în care un adolescent ai cărui părinţi sunt imigranţi rwandezi a ucis trei fetiţe pe 29 iulie în oraşul Southport, în nord-vestul Angliei. Violenţele s-au răspândit într-o serie de oraşe din Anglia şi Irlanda de Nord, fiind atacate cu predilecţie moschei şi hoteluri unde sunt cazaţi migranţii ilegali, iar participanţii la aceste revolte s-au confruntat cu poliţia şi cu contra-manifestanţi anti-rasişti.

Protestele au încetat după arestările masive efectuate printre participanţi, acestea ajungând vineri la 1.117. Sute dintre cei arestaţi au fost deja aduşi în faţa justiţiei, printre ei fiind şi cel puţin 72 de minori, unii în vârstă de numai 12 ani, şi îşi aşteaptă sentinţele în detenţie.

Zeci de condamnări, majoritatea la închisoare cu executare, au fost deja pronunţate, unele fiind mediatizate de televiziuni, o metodă prin care premierul Keir Starmer caută să descurajeze noi proteste. Guvernul acestuia a decis între timp eliberarea altor circa 500 de locuri în închisori, pentru a le face loc în arest celor reţinuţi în urma revoltelor anti-imigraţie.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Republica Moldova a semnat un acord de parteneriat pentru securitate și apărare cu Marea Britanie

Cum poate riposta Putin la atacurile ucrainene cu rachete americane și britanice. Avertismentul experților

Prim-ministrul britanic Keir Starmer sugerează utilizarea rachetelor Storm Shadow de către Ucraina pentru a lovi Rusia

Peste 50.000 de recruți ucraineni au primit instruire în Regatul Unit. România e prezentă pe lista țărilor participante la „Interflex”

Partenerii noștri