Video Protest uriaș la Viena. Zeci de mii de oameni au strigat în stradă „Nu vrem un cancelar de extremă dreapta!”
"Împotriva fascismului": zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru "a spune nu unui cancelar de extremă dreapta", în contextul în care liderul FPO, Herbert Kickl, negociază cu conservatorii pentru formarea unui guvern, scrie AFP, preluată de Agerpres.
"Mi-e frică pentru ţara noastră, mi-e frică pentru Europa şi de fapt pentru întreaga lume, pentru că autocraţi nebuni vin la putere, iar oamenii îi votează fără să-şi dea seama că îşi sapă singuri groapa", a declarat Elisabeth Helminger, 59 de ani, într-o piaţă plină de lume din inima capitalei.
Într-un scaun cu rotile, ea spune că a insistat să vină, în ciuda dificultăţilor de a se deplasa.
Calea s-a deschis brusc la începutul săptămânii pentru Partidul Libertăţii (FPO), care s-a situat pe primul loc la alegerile legislative de la sfârşitul lunii septembrie, după eşecul discuţiilor începute în octombrie de către celelalte partide politice pentru a-l izola.
Tausende gegen eine mögliche FPÖ-ÖVP Regierung #Wien #w0901 pic.twitter.com/3NjWeo2ihh
— Markus Sulzbacher (@msulzbacher) January 9, 2025
Preşedintele ecologist Alexander Van der Bellen i-a încredinţat lui Kickl mandatul de a forma o majoritate cu conservatorii. Discuţiile au început oficial joi.
"Nu vrem un cancelar de extremă dreaptă şi de aceea suntem aici astăzi", a declarat pentru AFP Alexander Pollack, purtător de cuvânt al ONG-ului antirasism SOS Mitmensch, evocând "o ameninţare la adresa drepturilor omului şi a democraţiei".
În mulţimea estimată la 50.000 de persoane de către organizatori şi la mai puţin de jumătate de către autorităţi, alţii au spus că se tem de o derivă "în sensul Ungariei vecine", unde premierul Viktor Orban a supus treptat contraputerile.
Ganz Wien hasst die FPÖ #fcknzs #gemeinsamgegerechts #DemokratieVerteidigen pic.twitter.com/5ETUF6Eni8
— Alexandra Erös (@alexandra_eros) January 9, 2025
"Este aproape, între ghilimele, o dictatură. Bineînţeles că Orban este ales la urne, dar datorită spălării creierelor, el este inamovibil şi la asta aspiră (Kickl). Este foarte periculos", şi-a exprimat îngrijorarea Peter Mayer, 51 de ani, care lucrează într-o firmă de arhitectură.
Mitinguri au avut loc şi în alte oraşe din Austria, cum ar fi la Salzburg şi Graz.
Fondat în anii 1950 de foşti nazişti, FPO a mai participat la putere ca partener minoritar, dar nu a ocupat niciodată cancelaria în istoria contemporană a acestui stat membru al UE cu nouă milioane de locuitori.
Editor : M.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News