Live

Promisiunea dură făcută de Erdogan la o înmormântare

Data publicării:

Turcia ar putea să reintroducă „în curând” pedeapsa cu moartea, a declarat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, la funeraliile unei tinere mame şi a fiului său, ucişi în explozia unei bombe artizanale, la marginea unui drum, relatează News.ro, care citează The Associated Press.

Autorităţile turce au dat vina acestui atac de marţi, în apropierea frontierelor cu Iranul şi Irakul, pe rebeli kurzi. Ele au anunţat că femeia şi copilul au fost vizaţi cu un dispozitiv exploziv improvizat pe un drum în apropierea localităţii Yuksekova.

Femeia, în vârstă de 24 de ani, se întorcea acasă, la volanului automobilului, după ce şi-a vizitat soţul, un sergent în armata turcă, împreună cu fiul lor în vârstă de 11 luni. Ea murit pe loc, iar copilul la spital.

Erdogan, care s-a dus la Sivas, în centrul Turciei, pentru a asista la funeralii, s-a angajat să continue lupta împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), scos în afara legii, „până la ultimul terorist”.

Răspunzând stigătelor celor aflaţi în doliu, care au cerut pedeapsa cu moartea, Erdogan a reiterat că nu va ezita să aprobe reintroducerea pedepsei cu moartea, dacă Parlamentul turc adoptă o lege în acest sens.

„Măsurile pe care le vom lua în această problemă sunt aproape”, a declarat preşedintele.

Turcia nu a mai procedat la execuţii din 1984 şi a abolit pedeapsa cu moartea în 2004, în cadrul eforturilor de a adera la Uniunea Europeană (UE).

Insurgenţii din PKK poartă de 30 de ani un război cu autorităţile, în sud-estul majoritar kurd al Turciei, soldat cu mii de morţi.

PKK este considerat o organizaţie teroristă de Ankara şi aliaţii săi ocoodentali.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Erdogan spune că Biden a făcut o „mare eroare” să permită Ucrainei să lovească Rusia cu rachete americane ATACMS

Atacurile Turciei în zonele controlate de kurzi din Siria au blocat accesul la apă și electricitate pentru un milion de oameni

Turcia dezminte că Hamas și-ar fi mutat biroul politic din Qatar pe teritoriul său

Erdogan propune înghețarea conflictului din Ucraina în actualul stadiu și amânarea cu 10 ani a discuțiilor privind aderarea la NATO

Partenerii noștri