Live

Prințul Harry, primul mesaj după moartea bunicii sale: „Îți mulțumesc pentru sfaturile bune și pentru râsul molipsitor”

Data publicării:
Prințul Harry. Foto: Profimedia Images

Prințul Harry i-a adus luni un omagiu reginei Elisabeta a II-a, mulțumindu-i pentru toate „sfaturile bune” și pentru „râsul molipsitor”. „Îți sunt veșnic recunoscător pentru toate momentele noastre. Zâmbim ştiind că tu şi bunicul v-aţi reunit acum, în pace”, a transmis ducele de Sussex, în primul său mesaj public de la moartea reginei, relatează BBC.

Regina a fost „admirată și respectată la nivel mondial”, iar „grația și demnitatea neclintite au rămas adevărate de-a lungul vieții și acum devin moștenirea ei veșnică”, a declarat, luni, prințul Harry.

„Celebrând viaţa bunicii mele, Majestatea Sa Regina - şi deplângând pierderii ei - ni se reaminteşte tuturor de busola călăuzitoare care a fost pentru mulţi în angajamentul ei faţă de coroană şi datorie”.

Prințul Harry și-a amintit de cuvintele pe care regina le-a rostit după moartea soţului ei, Prinţul Philip: „Viaţa, desigur, constă în despărţiri finale, precum şi în prime întâlniri”.

„Bunico, în timp ce această despărțire finală ne aduce o mare tristețe, sunt veșnic recunoscător pentru toate momentele noastre – de la cele mai timpurii amintiri din copilărie cu tine, până la a te vedea pentru prima dată în calitate de comandant șef, până în primul moment în care am cunoscut-o pe soția mea dragă și i-am îmbrățișat pe strănepoții tăi iubiți”, a mai transmis prințul Harry.

„Prețuiesc aceste momente împărtășite cu tine și multe alte momente speciale. Deja ți se duce foarte mult dorul, nu doar de noi, ci și de toată lumea. Și dacă vorbim de primele momente, acum îl onorăm pe tatăl meu în noul său rol de Rege Charles al III-lea”, a mai spus ducelede Sussex.

„Îţi mulţumesc pentru angajamentul tău faţă de Coroană. Îţi mulţumesc pentru sfaturile bune. Îţi mulţumesc pentru râsul molipsitor", a mai spus el. „Şi noi zâmbim ştiind că tu şi bunicul v-aţi reunit acum, în pace”.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prințul Harry și Meghan Markle au publicat o imagine rară cu copiii lor, pe felicitarea oficială de Crăciun

Prințului Harry ironizează zvonurile legate de divorțul de Meghan Markle. „Se pare că am divorţat de 10 sau 12 ori"

Eric Trump îi atacă pe ducii de Sussex: Această oaie neagră, cu o soție nepopulară. Ce spune despre Prințul Harry

Boris Johnson s-a dezlănțuit în noua lui carte: Macron este o „adevărată pacoste”, Starmer - „un taur cu un termometru înfipt în fund”

Partenerii noștri