Live

Primul caz din Europa de febră dengue cu transmitere sexuală, depistat la Madrid

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Spitalul Ramon y Cajal din Madrid a identificat primul caz de febră dengue prin transmitere sexuală înregistrat în Europa. Virusul a fost diagnosticat la un tânăr care nu călătorise în zonele cu risc, au confirmat joi surse medicale citate de EFE, relatează Agerpres.

Cazul a fost înregistrat la sfârşitul lunii septembrie la acest centru medical din Madrid. Partenerul sexual al pacientului bolnav este un bărbat care a călătorit recent în Cuba şi Republica Dominicană. Cei doi bărbaţi au întreţinut relaţii sexuale neprotejate la începutul lunii septembrie, iar analizele probelor de lichid seminal s-au dovedit pozitive.

Este primul caz din Spania şi din Europa în care boala se transmite local, prin contact sexual. Mai există un singur caz similar, în Coreea de Sud, diagnosticat la membrii unui cuplu de acelaşi sex.

Importanta acestui caz este dată de faptul că e vorba de o primă înregistrare a virusului dengue cu probabilă transmitere sexuală într-o zonă unde nu există ţânţari vectori de transmitere a maladiei şi primul descris la un bărbat în urma unui raport sexual cu un alt bărbat.

Febra dengue este o boală provocată de un virus care se transmite în mod obişnuit prin înţepătura unui ţânţar şi este endemică în ţările din America Latină, Asia de Sud-Est şi Africa. Simptomele acestei boli sunt o stare de indispoziţie generalizată, febră mare, dureri de cap şi erupţii cutanate mai ales în zona feţei, care se întind pe gât, torace şi extremităţi.

Potrivit Organizaţiei Panamericane a Sănătăţii, aproape 700 de persoane au murit de dengue anul acesta în America Latină, cea mai afectată ţară fiind Brazilia cu 485 de decese, urmată de Honduras cu 82, Columbia cu 35, Guatemala cu 34 şi Mexic cu 20 de decese.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Au parcurs kilometri, pentru a ajuta sinistrații. Imagini devenite virale ale mobilizării voluntarilor după prăpădul din Spania

Corespondență Digi24 din Spania: Misiune contracronometru pentru salvarea oamenilor. Noi imagini din zonele devastate de inundații

„Simt atâta neputință”. Mărturiile dramatice ale oamenilor loviți de inundațiile mortale din Spania

MAE: Unul dintre cei 16 români dați dispăruți în urma inundațiilor din Spania a fost găsit mort

Partenerii noștri