Live

Primul alpinist cu dizabilități care a cucerit cele mai înalte vârfuri din lume a dispărut în timpul coborârii de pe ultimul munte

Data publicării:
Kim Hong-bin. Sursa foto: captură video KBS WORLD News / YouTube

Un faimos alpinist sud-coreean, care și-a pierdut degetele de la mâini din cauza degerăturilor în urmă cu 30 de ani, a dispărut în timpul coborârii de pe un munte din Pakistan, informează BBC.

Kim Hong-bin tocmai escaladase vârful Broad Peak (8.047 metri) din munții Karakoram și se crede că a căzut într-o crevasă în timpul coborârii.

În urma escaladării vârfului Broad Peak, Kim Hong-bin a devenit prima persoană din lume cu dizabilități care a escaladat cele mai înalte 14 vârfuri din lume, toate peste 8.000 de metri înălțime. El nu a fost găsit în operațiunea inițială de căutare și se organizează o căutare mai extinsă.

Kim Hong-bin a rămas fără degetele de la mâini în 1991, după ce i-au degerat în timpul unei urcări în Alaska și au trebuit să fie amputate.

El atinsese vârful Broad Peak duminică, în cadrul unei expediții organizate de un grup restrâns, potrivit Korea Herald. Se crede că alpinistul sud-coreean a alunecat și a căzut într-o crevasă, în timp ce cobora pe partea chineză a muntelui în condiții meteo dificile, a declarat Karrar Haidri, secretarul Clubului Alpin Pakistanez.

"De atunci nu mai avem informații despre el", a spus Haidri pentru Associated Press, adăugând că operațiunea de căutare de marți este sprijinită de ambasada sud-coreeană din Islamabad.

Potrivit lui Haidri, vor fi folosite și elicoptere pentru localizarea lui Kim Hong-bin, "când vremea o va permite".

Ceilalți alpiniști care au urcat pe Broad Peak alături de Kim Hong-bin l-au căutat, însă eforturile lor au fost îngreunate de vremea rea. Aceștia sunt în prezent în siguranță și au continuat astăzi coborârea.

Alpinistul sud-coreean a intrat în istorie, duminică, după ce a escaladat Broad Peak, cucerind astfel cele mai înalte 14 vârfuri din munții Himalaya. El a escaladat în 2007 muntele Everest, cel mai înalt din lume, aflat la granița dintre Nepal și China.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un tânăr din Coreea de Sud a scăpat de recrutare după ce s-a îngrășat intenționat. El și prietenul care i-a întocmit dieta, condamnați

Cum pot susține serialele sănătatea mintală a oamenilor. „Să vizionezi o «K-drama» poate fi benefic”

Kim Jong Un cere armatei nord-coreene să se pregătească de război

Un fotbalist sud-coreean va face serviciul militar în regim online. Care este motivul

Partenerii noștri