Live

Prima victimă identificată a atacului din Strasbourg. Turistul vizita Franța, împreună cu soția

Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe din Thailanda a confirmat că un cetățean thailandez se numără printre victimele atacului armat de la Târgul de Crăciun din Strasbourg.

Anupong Suebsamarn, în vârstă de 45 de ani, se afla în vacanță în Franța, alături de soția sa. Cei doi vizitau Târgul de Crăciun din Strasbourg, când atacatorul, un francez în vârstă de 29 de ani, a deschis focul asupa oamenilor și ajunseseră în oraș cu doar o zi înainte. Soția thailandezului a scăpat cu viață.

Poliţia germană a intensificat controalele la mai multe puncte de trecere a frontierei cu Franţa, după atacul armat de marţi seară la târgul de Crăciun din Strasbourg (nord-estul Franţei), soldat cu trei morţi şi 13 răniţi, informează miercuri EFE, citat de Agerpres.

„În ceea ce priveşte atentatul din Strasbourg, autorul este încă în libertate. Continuă controalele la frontiera germano-franceză, motiv pentru care s-ar putea înregistra timpi mai lungi de aşteptare la punctele de trecere”, a avertizat miercuri dimineaţa poliţia germană, prin intermediul contului oficial de Twitter.

Au loc controale şi în mijloacele de transport în comun. Potrivit presei, marţi noaptea a fost suspendată circulaţia tramvaiului D, care traversează frontiera franco-germană. Între timp, circulaţia tramvaiului a fost reluată.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe german şi-a actualizat miercuri recomandările pentru persoanele care doreau să călătorească în Franţa.

„În noaptea de 11 decembrie 2018 a avut loc un atentat împotriva târgului de Crăciun din Strasbourg şi care s-a soldat cu morţi şi răniţi. A fost decretat nivelul maxim de alertă şi s-au intensificat controalele la frontieră. Cei care doresc să călătorească sunt rugaţi să fie extrem de prudenţi şi să respecte întru totul indicaţiile transmise de forţele de securitate”, a scris MAE german pe pagina sa de internet.

Într-o postare pe contul său de Twitter, şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, şi-a manifestat profunda consternare la aflarea veştii despre atac şi a transmis condoleanţe victimelor şi rudelor. „Facem totul pentru a-i ajuta pe prietenii noştri francezi”, a scris Maas.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce se întâmplă cu familia atacatorului de la Strasbourg. Anunțul procurorilor

Ce i-a spus atacatorul din Strasbourg taximetristului cu care a fugit de la Târgul de Crăciun

Atentat Strasbourg. Noi imagini cu schimbul de focuri şi momentele de panică de după

Cele mai grave atentate din Franța din ultimii ani

Partenerii noștri