Live

Prima țară europeană care dă startul revenirii economice. De joi deschide magazinele și atelierele

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Paralizate de criză, economiile europene fac paşi pentru revenirea la un program de lucru normal. Cehia devine primul stat în care viaţa se reîntoarce treptat la cea de dinainte de pandemie.

De joi, se vor redeschide magazinele de bricolaj, cele de papetărie sau atelierele de reparaţii ale bicicletelor.

Oamenii vor putea ieşi afară pentru a face sport, dar nu în grupuri mai mari de două persoane.

Cehia a fost una dintre primele ţări care a impus stare de urgenţă, iar măştile au devenit obligatorii. Ţara are acum sub 5.000 de cazuri de coronavirus şi 80 de decese.

Şi Austria a anunţat un plan detaliat pentru revenirea la normal.

„Scopul nostru este ca pe 14 aprilie, în marţea de după Paşte, să fie deschise magazinele mici, de până în 400 de metri pătraţi, magazinele de bricolaj şi de grădinărit”, a declarat Sebastian Kurz, cancelarul Austriei.

„Bineînţeles, (deschiderea se va face, n.r.) sub reguli stricte de siguranţă, cum ar fi: purtarea măştilor de protecţie, dezinfecţii şi un număr limitat de clienţi. Scopul nostru este ca, de pe 1 mai, toate magazinele, mall-urile şi saloanele de cosmetică să se redeschidă”, a adăugat el.

În Slovacia, fabrica Kia a reînceput construcţia de maşini, oprită pe 23 martie. Reluarea lucrului de face cu respectarea măsurilor de distanţare socială şi niciun muncitor nu intră în fabrică înainte de a i se lua temperatura, scrie Mediafax.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preţul gazelor atinge cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni după oprirea livrărilor din Rusia către Europa prin Ucraina

Uniunea Europeană vrea să accelereze deportarea migranţilor ilegali. „Există un impuls în acest moment”, spune premierul suedez

Culisele aderării României la spațiul Schengen. Predoiu: A contat schimbarea fundamentală a abordării noastre

Cum l-a convins Predoiu pe ministrul austriac de interne să accepte România în Schengen. „Am rămas prieteni”

Partenerii noștri