Live

Live Text Ucrainenii anunță că au eliberat 46 de localități în regiunea Herson. Primele sisteme MARS din Germania și 4 HIMARS au ajuns în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Ucraina a primit noi lansatoare multiple de rachete. Foto: Profimedia Images

Prima navă încărcată cu cereale ucrainene a plecat luni din portul Odesa, conform acordului semnat la Istanbul cu Rusia, a anunţat Ministerul turc al Apărării. Bombardamentele rusești au continuat în Nikolaev și Harkov. Cel puțin doi oameni au murit. Între timp, rușii își repoziționează trupele, mutând o parte dintre acestea în sudul Ucrainei pentru a-și întări pozițiile, anunță ministerul britanic al apărării.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

SUA trimite noi arme Ucrainei în valoare de 550 milioane de dolari

ACTUALIZARE 22.15 Statele Unite au anunţat luni că vor trimite noi arme forţelor ucrainene care luptă împotriva invaziei ruse, în valoare de 550 milioane de dolari, inclusiv muniţie pentru lansatoarele de rachete care sunt din ce în ce mai importante în luptă, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Acest ajutor va " include în special mai multă muniţie pentru sistemele (...) Himars", a afirmat în faţa presei un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

Aceasta ridică suma totală a asistenţei militare alocate Ucrainei de la intrarea în funcţie a preşedintelui Joe Biden la peste 8 miliarde de dolari, a spus el.

Noul ajutor va include de asemenea 75.000 de cartuşe de 155 mm, a precizat Pentagonul într-un comunicat.

"Statele Unite vor continua să lucreze cu aliaţii şi partenerii lor pentru a oferi Ucrainei capacităţi cheie", a subliniat Pentagonul.

Sistemele Himars, extrem de mobile, lansează rachete ghidate prin GPS cu o bătaie de 80 de kilometri, permiţând Ucrainei să atingă ţinte ruseşti care nu se aflau în raza de acţiune, notează AFP.

Artileria este decisivă în conflictul din Ucraina, în timp ce armatele ucraineană şi rusă sunt angajate într-un război de uzură al muniţiilor şi stocurile acestora sunt cruciale.

Macron îl asigură pe Zelenski că rușii vor plăti pentru crimele de război comise în Ucraina

ACTUALIZARE 20.25 Crimele de război comise de forţele ruse în Ucraina nu vor rămâne nepedepsite, a declarat luni președintele francez Emmanuel Macron, reconfirmând că Parisul va dona un laborator mobil de analize ADN autorităţilor de la Kiev, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

După o convorbire telefonică, luni, cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, Macron a salutat plecarea primei nave cu un transport de cereale din Odesa şi a spus că Europa va continua să contribuie la facilitarea exporturilor de cereale ucrainene atât pe mare, cât şi pe uscat.

În cursul acestei convorbiri telefonice, care a durat o oră şi jumătate, preşedintele francez şi-a 'reafirmat sprijinul pentru poporul ucrainean şi rezistenţa acestuia', reiterându-şi 'hotărârea de a asigura' că 'crimele de război' care 's-au înmulţit' nu vor 'rămâne nepedepsite', a indicat Palatul Elysee, citat de AFP.

El l-a întrebat pe Volodimir Zelenski cu privire la 'necesităţile militare, umanitare şi economice' ale Kievului, confirmând 'dorinţa Franţei de a continua să susţină forţele armate ucrainene pentru a le permite să reziste în faţa agresiunii Rusiei', a mai subliniat preşedinţia franceză.

Anatoli Ciubais s-ar putea să fi fost otrăvit, crede opoziția rusă

ACTUALIZARE 20.15 Anatoli Ciubais, fost vicepremier rus și fost consilier special al lui Vladimir Putin, care a părăsit Rusia în circumstanţe obscure în luna martie, la scurt timp după invazia declanşată de Kremlin în Ucraina, s-ar fi îmbolnăvit subit şi a ajuns la sfârşitul săptămânii trecute la reanimare, iar opozanții ruși nu exclud posibilitatea ca el să fi fost otrăvit, pentru că știe multe secrete despre liderul rus.

Deşi presa rusă afirmă că Anatoli Ciubais ar suferi de o boală autoimună rară, unii dintre opozanţii ruşi, precum Mark Feighin, cred că fostul oficial s-ar putea să fi fost otrăvit, având în vedere cantitatea imensă de informaţii secrete pe care o deţinea despre Vladimir Putin, în a cărui instalare la putere, în urmă cu mai bine de două decenii, a fost implicat nemijlocit, relatează agenţia de presă ucraineană Unian, preluată de Agerpres.

Rusia fostului agent KGB Vladimir Putin are o istorie bogată în ceea ce privește eliminarea opozanților, principala metodă folosită în ultimii ani fiind otrăvirea, începând cu Alesksandr Litvinenko în 2006, în cazul căruia a folosit poloniu, și, mai recent, cu Serghei Skripal (2018) și Aleksei Navalnîi (2020), în cazul cărora a fost folosit noviciok.

Citește continuarea AICI

După ce a amenințat repetat cu bomba atomică, Putin spune că „nimeni nu poate câștiga un război nuclear”

ACTUALIZARE 20.10 Vladimir Putin a deschis din nou subiectul războiului nuclear, luni, spunând despre acesta „că nu poate fi câștigat de nimeni” și că un astfel de conflict nu ar trebui să înceapă niciodată, relatează Reuters.

Putin a făcut comentariul într-o scrisoare adresată participanților la o conferință pe non-proliferarea nucleară, la peste cinci luni de când a pornit războiul sângeros din Ucraina.

„Spunem că nu pot exista câștigători într-un război nuclear și că el nu ar trebui să fie niciodată dezlănțuit. Suntem pentru o securitate egală și indivizibilă pentru toți membrii comunității internaționale”, a spus Putin.

Îngrijorările la nivel internațional cu privire la riscurile crescând ale unui război nuclear s-au accentuat după ce Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie. Într-un discurs la acel moment, Putin a făcut referire la arsenalul nuclear al Rusiei și a amenințat lumea să nu se implice în războiul sângeros pe care-l duce împotriva Ucrainei.

„Oricine încearcă să ne pună bețe-n roate ar trebui să știe că răspunsul Rusiei va fi imediat și va duce la consecințe pe care nu le-ați mai văzut până acum în istorie”, spunea, atunci, dictatorul rus.

Câteva zile mai târziu, forțele nucleare ale Rusiei au fost puse în alertă ridicată.

Mariupolul, comparat cu Varşovia din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

ACTUALIZARE 20.00 Încercările prin care a trecut Ucraina în urma invaziei ruse sunt comparabile cu ceea ce a îndurat Polonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda, vizitând luni o expoziţie de fotografii cu Mariupol şi Varşovia, informează DPA.

„Ceea ce s-a întâmplat aici, în Varşovia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când naziştii au ucis cu brutalitate populaţia civilă a capitalei, este asemănător cu cruzimea agresiunii ruse în Ucraina”, a afirmat şeful statului polonez.

„Cât de asemănătoare sunt imaginile, cât de identică este bestialitatea celor care ucid, care distrug!”, a exclamat Duda, subliniind că cei responsabili de crime de război nu trebuie să rămână nepedepsiţi.

„Aceasta este astăzi obligaţia lumii civilizate. Trebuie instituite tribunale corespunzătoare, trebuie să se ţină seama de toate crimele” comise, a afirmat Andrzej Duda, adăugând că unii dintre autorii acestora sunt uşor de identificat.

Citește și: Comandantul trupelor TikTok. Kadîrov s-a filmat cum trage cu arma în inamici invizibili

Grâul şi porumbul s-au ieftinit după plecarea primei nave încărcată cu cereale din Ucraina

ACTUALIZARE 16:44 Cotaţiile futures la grâu şi porumb au scăzut luni la bursa de la Chicago, după ce prima navă încărcată cu cereale din Ucraina a plecat din portul Odesa, în conformitate cu termenii acordului semnat cu Rusia, ceea ce a dat naştere la speranţe că Ucraina va putea relua exporturile de cereale la scară largă, transmite Reuters.

În jurul orei 10:56 GMT, la grâu, cel mai tranzacţionat contract la CBOT a scăzut cu 1,8% până la 7,93 dolari per bushel, în timp ce cotaţia porumbului a scăzut cu 2,2% până la 6,06 dolari per bushel.

Nava cargo Razoni sub pavilion panamez, încărcată cu 26.000 de tone de porumb a părăsit luni portul Odesa la ora 6:17 GMT cu destinaţia portul Tripoli din Liban. Nava este aşteptată să sosească la Istanbul în data de 2 august şi îşi va continua drumul spre destinaţie, după inspecţiile care vor fi efectuate la Istanbul.

Ucrainenii au recucerit peste 40 de localități din Herson

ACTUALIZARE 16:15 Forțele ucrainene au recucerit peste 40 de așezări în regiunea Herson, în timp ce Kievul încearcă să respingă trupele ruse într-o contraofensivă, a declarat luni guvernatorul local.

Moscova a pus mâna pe aproape tot teritoriul regiunii importante din punct de vedere economic și strategic care se învecinează cu peninsula anexată Crimeea în primele zile ale invaziei sale.

Însă, în ultimele săptămâni, armata ucraineană, întărită de livrările de armament occidental, a căutat să organizeze o contraofensivă în zonă.

Forțele Kievului au efectuat lovituri asupra depozitelor militare rusești și asupra pozițiilor din spatele liniei frontului și au lovit poduri care acționează ca rute cruciale de aprovizionare pentru trupele Moscovei în orașul Herson.

„Astăzi, 46 de așezări au fost deja dezocupate în regiunea Herson”, a declarat Dmitro Butri, șeful administrației regionale ucrainene, pentru televiziunea națională.

Butri a adăugat că majoritatea localităților recâștigate se află în partea de nord a regiunii, în timp ce altele sunt situate în partea de sud, aproape de Marea Neagră și de regiunea puternic bombardată Nikolaev.

Guvernatorul a spus că unele dintre satele recucerite „au fost distruse în proporție de 90% și astăzi sunt încă sub foc constant”.

Butri a spus că situația umanitară din regiune este „critică” și a reiterat apelul autorităților către cei care rămân în zonă „să se evacueze în regiuni mai sigure”.

Ucraina a primit încă 4 sisteme HIMARS și lansatoare MARS din Germania

ACTUALIZARE 16:05 Ucraina a primit încă patru sisteme americane de înaltă precizie HIMARS, a anunțat luni ministrul ucrainean al Apărării. Oleksii Reznikov a scris pe Twitter că este recunoscător pentru ajutorul acordat de Statele Unite.

De asemenea, Kievul a anunţat luni recepţionarea primelor lansatoare multiple de rachete autopropulsate MARS II, de la fabricantul Krauss-Maffei Wegmann din Germania.

HIMARS au o rază de acţiune mult mai mare şi sunt mai precise decât sistemele de artilerie ucrainene, care datează din perioada sovietică, permiţând forţelor ucrainene să lovească ţinte ruseşti care anterior erau inaccesibile.

'Al treilea frate din familia cu rază lungă de acţiune, MLRS MARS II, a sosit în Ucraina din Germania', a indicat Reznikov într-un mesaj separat pe Twitter, mulţumindu-i pentru aceasta omologului său german, Christine Lambrecht.

Berlinul comunicase săptămâna trecută că va furniza Kievului trei astfel de lansatoare de rachete, care, în funcţie de muniţia folosită, pot lovi ţinte la o distanţă de până la 300 de kilometri.

Uniunea Europeană a trimis Ucrainei un ajutor financiar de 1 miliard de euro 

ACTUALIZARE 15:00 UE a trimis un ajutor financiar de 1 miliard de euro Ucrainei  pentru a o ajuta să depășească problemele financiare ale invaziei ruse.

Premierul ucrainean a scris pe Telegram că „suma de 1 miliard EUR face parte dintr-un pachet mare de sprijin pentru Ucraina... în valoare totală de 9 miliarde EUR. Fondurile vor ajuta la finanțarea nevoilor bugetare prioritare.

Prima tranșă, în valoare de 500 de milioane de euro, a intrat deja în conturile Ucrainei.

Moscova susține că a distrus încă două lansatoare de rachete HIMARS operate de armata ucraineană

ACTUALIZARE 12.46 Ministerul Apărării rus a anunţat luni că forţele sale au distrus două lansatoare de rachete multiple HIMARS ale armatei ucrainene în regiunea Harkov şi un sistem de lansare a rachetelor antinavă Harpoon în regiunea Odesa, transmite Reuters, care citează agenţia de presă rusă Interfax.

Agenţia de presă britanică nu a putut verifica din surse independente aceste informaţii. Ucraina a primit până duminică 12 lansatoare HIMARS din partea SUA.

Lansator multiplu de rachete HIMARS. Foto: Profimedia Images

Sistemele HIMARS sunt mai precise şi au o rază mai lungă de acţiune decât alte sisteme de artilerie, permiţând forţelor ucrainene să lovească obiective ruseşti şi depozite de arme mai departe în spatele liniei frontului.

Rusia a acuzat Occidentul că prelungeşte conflictul din Ucraina prin faptul că livrează mai multe arme Kievului şi susţine că furnizarea de arme cu rază lungă de acţiune justifică tentativele Rusiei de a extinde controlul asupra unui teritoriu ucrainean mai mare, dincolo de regiunea Donbas din estul ţării, pentru propria sa protecţie.

Pe 6 iulie, la doar câteva zile după ce sistemele HIMARS au ajuns în Ucraina, Ministerul Apărării rus a afirmat că a distrus două dintre ele, dând publicităţii un video cu presupusa lovitură.

Ucraina a respins afirmaţiile Rusiei şi susţine că foloseşte sistemele americane pentru a aplica lovituri devastatoareforţelor ruse, transmite Agerpres.

Dmitro Kuleba: Reluarea exporturilor de cereale este o uşurare pentru lume

ACTUALIZARE 12.15 Reluarea exporturilor de cereale ucrainene, pentru prima dată după începerea invaziei ruse, este ''o uşurare pentru lume'', a reacţionat luni ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, scrie Agerpres.

''Lumea răsuflă uşurată în această zi, în special amicii noştri din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, întrucât primele cereale ucrainene părăsesc Odesa după luni de blocadă rusă. Ucraina a fost întotdeauna un partener de încredere şi va rămâne aşa dacă Rusia respectă partea sa de acord'', a scris Kuleba pe Twitter. La rândul său, ministrul infrastructurii ucrainean Oleksandr Kubrakov a menţionat pe Facebook: ''Astăzi, Ucraina, alături de parteneri, face încă un pas către prevenirea foametei în lume''.

Rușii au bombardat regiunea Dnipropetrovsk

ACTUALIZARE 11.26 Forțele rusești au bombardat regiunea Dnipopetrovsk. Conform Nexta, în localitatea Marhanka, 8 case au fost aproape distruse de bombardamentele rușilor. Șase copii, dintre care cel mai mic are doar 2 ani, dormeau liniștiți într-una dintre case. Din fericire, niciun copil nu a fost rănit.

Cum trec rușii râul Nipru după ce ucrainenii au distrus podul din Herson

ACTUALIZARE 11.20 După distrugerea podului strategic Antonovski de peste râul Nipru din regiunea Herson, rușii nu mai au altă posibilitate să treacă decât pe podurile de pontoane improvizate.

Mai multe imagini postate pe Twitter surprind momentul în care podurile improvizate ajung la mal, iar din autoturismele și  microbuzele pe care le-au transportat coboară ruși de toate vârstele, femei și bărbați. 

Unele dintre mașini înaintează cu dificultate pe malul distrus de bombardamente, iar după fiecare vehicul care trece, soldații aruncă pământ cu lopata, pentru a stabiliza terenul.

Citește continuarea AICI 

Ucrainenii spun că magnatul cerealelor Oleksei Vadaturski a fost ucis intenționat de ruși

ACTUALIZARE 10.30 Magnatul cerealelor Oleksei Vadaturski a fost ucis în bombardamentele de sâmbătă noaptea asupra orașului Nikolaev, a confirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Consilierul prezidențial Mihail Podoliak a susținut că moartea omului de afaceri nu a fost întâmplătoare și că el a fost vizat de atacul rușilor.

Oleksei Vadaturski și soția sa, Raisa, au murit în atac, a transmis într-un comunicat Volodimir Zelenski, scrie CNN.

Vadaturski a fost fondatorul Nibulon, cu sediul la Nikolaev, fiind una dintre cele mai mari companii producătoare și exportatoare de cereale din Ucraina.

Averea sa netă a fost estimată la peste 400 de milioane de dolari în 2021, scrie Kyev Independent.  

Prima navă cu cereale ucrainene care pleacă din portul Odesa de la începtul războiului

ACTUALIZARE 9.40 Nava cargo Razoni sub pavilion Sierra Leone, care este încărcată cu porumb, se va îndrepta spre Liban, a transmis ministerul turc.

Vasul ar urma să ajungă la intrarea în strâmtoarea Bosfor marţi la prânz, a estimat firma Yörük Isik, specializată în urmărirea mişcărilor navelor în Bosfor şi în regiune.
"Plecarea altor nave este planificată în limitele coridorului şi formalităţilor convenite", adaugă Ministerul turc al Apărării.

Mai mulți oficiali din cadrul administraţiei prezidenţiale ucrainene au spus că la cheiurile porturilor din Marea Neagră sunt 17 nave încărcate cu 600.000 de tone de marfă. Dintre ele, 16 nave sunt încărcate cu cereale ucrainene cu o greutate de aproximativ 580.000 de tone.

Prima navă încărcată cu cereale ucrainene a plecat din portul Odesa. FOTO: Facebook

În 22 iulie, Rusia şi Ucraina au semnat, la Istanbul, un acord cu privire la instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul de cereale blocate în Ucraina.

Acordul va fi valabil timp de 120 de zile, respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.

Navele şi încărcătura ar urma să fie inspectate la Istanbul, sub autoritatea Centrului comun de coordonare (CCC), care a fost inaugurat oficial săptămâna trecută la Istanbul, conform acordului semnat pe 22 iulie de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU. 

Zelenski, după bombardamentele de la Nikolaev: Niciun atac rusesc nu va rămâne fără răspuns 

ACTUALIZARE 9.30 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat cel mai recent bombardament efectuat de forţele ruse, care a vizat oraşul Nikolaev, din sudul Ucrainei, el anunţând că armata ucraineană va riposta, scrie Agerpres.

„Astăzi a avut loc unul dintre cele mai brutale bombardamente asupra oraşului Nikolaev şi regiunii”, a spus Zelenski într-un mesaj video. El a adăugat că „niciun atac rusesc nu va rămâne fără răspuns din partea armatei noastre”.

În prezent, trupe ruse sunt mutate din estul Ucrainei către zonele ocupate Herson şi Zaporojie, aflate în partea de sud a ţării.

Bombardamente în Nikolaev

ACTUALIZARE 9.25 Rușii au bombardat orașul Nikolaev. Un spital din regiune a fost afectat de explozii. Primarul orașului a declarat că două persoane au fost ucise și trei au fost rănite după ce rachetele au lovit două cartiere rezidențiale duminică seara.

Ministerul britanic al Apărării: Ofensiva rusă din Donbas a eșuat

ACTUALIZARE 9.20 Rusia a eșuat să realizeze o străpungere decisivă în regiunea Donbas, conform planului inițial al ofensivei începute în aprilie, și se vede nevoită acum să-și adapteze, cel mai probabil, din mers strategia, se arată în analiza de luni a ministerului britanic al Apărării despre situația războiului din Ucraina.

Concomitent, Zaporojie a devenit o zonă „vulnerabilă” pentru trupele ruse, care au nevoie în prezent de întăriri pentru a putea menține linia frontului, conform ministerului britanic.

În ultimele patru zile, Rusia a continuat să inițieze „asalturi tactice” pe axa Bahmut, la nord-est de Donteșk, în urma cărora a obținut progese minore.

De asemenea, conform informațiilor furnizate săptămâna trecută de autoritățile ucrainene, Rusia își relochează o parte importantă din forțele concentrate în sectorul nordic al Donbasului către sudul Ucrainei.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Partenerii noștri