Foto Prima navă de marfă autonomă și ecologică din lume, construită parțial în România, va naviga anul acesta în apele Norvegiei
O companie norvegiană a creat ceea ce numește prima navă de marfă autonomă cu emisii zero din lume. Dacă totul merge conform planului, nava cargo va face prima sa călătorie între două orașe norvegiene înainte de sfârșitul acestui an. Nu va exista niciun echipa la bordul navei, în schimb, mișcările sale vor fi monitorizate de marinari și tehnicieni aflați la trei centre de control situate pe uscat, potrivit CNN.
Producătorii navei norvegiene susțin că aceasta nu este prima navă autonomă din lume, amintind de lansarea în 2018 a unui feribot autonom în Finlanda, însă este prima navă containerizată complet electrică.
Dezvoltat de compania chimică Yara International, Yara Birkeland a fost conceput pentru a reduce emisiile de oxizi de azot, care sunt poluanți toxici, precum și pentru a reduce gaze cu efect de seră generate de dioxidul de carbon. De asemenea, nava a fost concepută să transporte mărfurile pe rute maritime lungi.
În prezent, industria navală generează între 2,5% și 3% din emisiile globale de gaze cu efect de seră din atmosferă, potrivit Organizației Maritime Internaționale.
Aproape toată energia electrică produsă de Norvegia este generată de energia hidroelectrică, care, în general, este considerată a emite emisii de carbon mult mai scăzute decât cele emise prin arderea combustibililor fosili.
Conceptualizată pentru prima dată în 2017, nava a fost creată în parteneriat cu firma de tehnologie Kongsberg Maritime și constructorul naval Vard. Capabilă să transporte 103 containere și să ajungă la o viteză maximă de 13 noduri, nava este dotată cu o baterie de 7 MWh, care este „de o mie de ori mai mare decât capacitatea folosită la o mașină electrică”, potrivit lui Jon Sletten, directorul uzinei Porsgrunn din Norvegia, în care s-a fabricat nava Yara Birkeland.
Acesta susține că nava autonomă electrică „va naviga spre porturile de containere de-a lungul coastei și înapoi, înlocuind un număr de circa 40.000 de transporturi cu camionul pe an".
Corpului navei Yara Birkeland, cunoscut și ca cocă, a fost lansat pe mare în România în februarie 2020 și a ajuns la șantierul naval norvegian trei luni mai târziu, în mai 2020, unde a fost echipată cu diferite sisteme de control și navigație și ulterior supusă testelor, conform blogului platformei wor-con.com.
Un teritoriu neexplorat până acum
Pe lângă faptul că oferă o opțiune mai ecologică în comparație cu navele de marfă convenționale, Jon Sletten spune că o navă fără echipaj va fi mai rentabilă decât una cu echipaj la bord.
Citește și: O nouă criză la orizont. Lipsa marinarilor ar putea duce la întreruperi în lanțurile de aprovizionare
Inițial, încărcarea și descărcarea navei va necesita oameni, dar, potrivit lui Sletten, toate operațiunile de încărcare, descărcare și ancorare vor funcționa ulterior prin folosirea tehnologiei autonome. Acest lucru va implica dezvoltarea de macarale autonome și transportoare de vehicule, care introduc containerele pe nave.
Yara Birkeland ar fi trebuit să navigheze încă de anul trecut, dar pandemia de COVID-19, împreună cu provocările logistice, au întârziat lansarea acesteia.
„Am supraestimat domeniul de aplicare al acesteia la început, desfășurând prea multe activități în paralel”, a precizat Sletten, care a mai spus că speră ca odată cu trecerea la o abordare pas cu pas, nava să transporte primul său container din orașul Herøya în orașul Brevik în acest an.
Proiectul a necesitat, de asemenea, elaborarea unor reglementări împreună cu autoritățile maritime norvegiene pentru a permite unei nave autonome să navigheze pentru prima dată pe căile navigabile ale țării.
Viitorul transportului maritim va fi autonom
Rudy Negenborn, profesor de transport și tehnologie maritimă la Universitatea Tehnică din orașul sudic olandez Delft, a declarat că navele complet autonome precum Yara Birkeland reprezintă viitorul. Însă, acesta a mai spus că există multe provocări care trebuie depășite înainte ca navele autonome să poată fi utilizate pentru călătorii comerciale pe mare.
De asemenea, profesorul Negenborn mai precizează că navigarea traficului în porturile mari, spre deosebire de porturile interioare relativ liniștite către care va naviga Yara Birkeland, ar putea reprezenta un obstacol major pentru aceste nave.
„La un moment dat, aceste nave vor trebui să înceapă să interacționeze între ele, astfel încât să poată face schimb de informații și să creeze căi de navigare care nu sunt conflictuale”, remarcă Rudy Negenborn.
Acesta a mai transmis că fără un echipaj la bord pentru a efectua verificări de întreținere, navele autonome ar avea nevoie de sisteme încorporate de autodiagnosticare, care să aibă capacitatea de a detecta și remedia problemele sau de a solicita asistență umană.
În afară de problemele tehnice, Negenborn mai spune că o altă chestiune de luat în calcul e reprezentată de implicațiile juridice care apar atunci când se efectuează călătorii între țări.
„Yara Birkeland operează de-a lungul coastei norvegiene, dar dacă a mers mai departe, atunci s-ar putea să intre în alte regiuni teritoriale cu reguli și reglementări probabil diferite, care trebuie îndeplinite", a punctat profesorul Negenborn. „În aceste condiții ne putem întreba cine poartă responsabilitatea dacă ceva nu merge bine", a mai spus acesta.
Deși Yara International nu intenționează să adauge mai multe nave autonome la operațiunile sale, Jon Sletten a transmis că este posibil ca tehnologiile folosite pe Yara Birkeland să fie implementate în viitor și pe navele comerciale.
Editor : Marco Badea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News