Live

Galerie Foto Prima navă cu cereale ucrainene a fost verificată de ruși, ucraineni și turci la Istanbul

Data publicării:
Recoltă de cereale. Foto: Profimedia Images

O echipă comună a finalizat cu succes inspecţiile la prima navă încărcată cu cereale din Ucraina destinate exportului de la începutul agresiunii militare ruse în februarie, a anunţat miercuri Ministerul turc al Apărării, conform AFP şi DPA, informează Agerpres.

Inspecţia efectuată de reprezentanţi ai Ucrainei, Rusiei, Turciei şi Naţiunilor Unite a durat aproximativ o oră. Echipa este responsabilă pentru a se asigura că nava nu transportă încărcături neautorizate, cum ar fi arme.

„Nava va continua în scurt timp să navigheze prin strâmtoarea Bosfor din Istanbul spre destinaţia finală Liban”, a precizat ministerul pe Twitter.

Nava sub pavilionul Sierra Leone urma să pornească din nou la drum cu puţin timp înainte de prânz (09:00 GMT) spre portul Tripoli, în nordul Libanului, prin Bosfor, care leagă Marea Neagră de Marea Marmara, între ţărmul european şi cel asiatic al Istanbulului. Marmara se deschide apoi spre Marea Mediterană prin strâmtoarea Dardanele.

Transportul de 26.000 de tone de porumb a părăsit luni dimineaţă portul Odesa (sudul Ucrainei) şi este primul care este autorizat în conformitate cu termenii acordului încheiat la 22 iulie la Istanbul între Rusia şi Ucraina, prin medierea Turciei şi sub egida Naţiunilor Unite.

Acest acord permite reluarea livrărilor pe pieţele mondiale de cereale ucrainene blocate de la invazia rusă. Turcia şi ONU au declarat că vor ajuta la coordonarea în condiţii de siguranţă a exporturilor şi vor monitoriza transporturile pentru a se asigura că navele nu transportă arme în zona de război. Un centru comun de coordonare a fost deschis la Istanbul şi este deservit de personalul celor patru părţi.

Mai mult de 20 de milioane de tone de cereale din recolta de anul trecut aşteaptă încă să fie exportate, potrivit datelor din Ucraina. Alimentele sunt necesare de urgenţă pe piaţa mondială - în special în Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. ONU a avertizat recent cu privire la cea mai mare foamete din ultimele decenii.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski spune că peste 300 de infrastructuri portuare ucrainene au fost avariate de atacurile ruseşti

Cum vrea Putin să atragă noi recruți care să lupte pe frontul din Ucraina. Dictatorul rus a promulgat legea

Harta digitală a episoadelor de canibalism din Holodomor a fost creată în Ucraina. „Foametea ca instrument deliberat de cucerire”

Rusia este probabil în spatele otrăvirii fostului președinte ucrainean Iușcenko, arată documente declasificate ale serviciilor SUA

Partenerii noștri