Live

Prim pas în dezvoltarea unui tratament contra coronavirus. A fost identificat un anticorp uman care împiedică infecția respiratorie

Data publicării:
Cercetare medicală, analize de laborator. Foto: Getty Images

O echipă de cercetători a identificat un anticorp monoclonal uman care împiedică virusul SARS-CoV-2 să infecteze culturile de celule, ceea ce reprezintă un prim pas spre dezvoltarea unui tratament împotriva COVID-19, potrivit unui articol publicat luni de revista Nature Communications şi citat de EFE.

Prin această descoperire realizată de cercetători de la Universitatea din Utrecht, Erasmus Medical Centre şi Harbour BioMed (HBM), oamenii de ştiinţă speră sa dezvolte anticorpi umani pentru a încerca să prevină infecţia respiratorie COVID-19 provocată de coronavirusul SARS-CoV-2.

"Această cercetare este continuarea unui studiu realizat în anii trecuţi cu anticorpi care au vizat infecţia cu SARS-CoV, care a apărut în 2002/2003", a declarat Berend-Jan Bosch, cercetător la Universitatea din Utrecht, scrie Agerpres.

"Utilizând această colecţie de anticorpi împotriva SARS-CoV, am identificat unul care neutralizează infectarea culturilor de celule cu SARS-CoV-2. Acest anticorp neutralizator are capacitatea de a altera cursul infecţiei în gazda infectată, sprijină eliminarea virusului sau protejează o persoană expusă la acest virus pentru a nu se infecta", a explicat Bosch.

El a observat că acest anticorp se leagă atât de proteina SARS-CoV cât şi de cea a SARS-CoV-2.

"Această caracteristică de neutralizare încrucişată a anticorpului este foarte interesantă şi sugerează că are capacitatea de a frâna boli ce pot apărea pe viitor şi care sunt provocate de coronavirsuri", a precizat expertul olandez.

"Această descoperire aduce o bază solidă de cercetare suplimentară pentru a studia caracteristicile acestui anticorp şi a dezvolta posibile tratamente împotriva COVID-19", a declarat la rândul său, Frank Grosveld, unul dintre autorii cercetării. "Acest anticorp utilizat în această cercetare este în întregime uman", a precizat el.

Anticorpii terapeutici convenţionali sunt dezvoltaţi iniţial la alte specii, iar apoi sunt supuşi unui tratament adiţional pentru a fi "umanizaţi", notează articolul.

Preşedintele HBM, Jingsong Wang, a subliniat că trebuie realizate şi alte studii pentru a vedea dacă acest anticorp poate proteja sau diminua severitatea acestei boli la oameni."Credem că tehnologia poate veni în ajutorul nevoilor sănătăţii publice şi explorăm şi alte căi de cercetare", a precizat el.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Scoția interzice aplicația WhatsApp pe telefoanele guvernamentale

Care ar fi pierderile economice mondiale în cazul unei noi pandemii

Cum continuă să ne țină în case pandemia de COVID, deși ea s-a terminat. Studiile spun că stăm afară cu o oră mai puțin decât înainte

Partenerii noștri