Live

Prezervativele pentru bărbați vor fi gratuite în Franța. Președintele Macron, preocupat de sănătatea sexuală a tinerilor

Data actualizării: Data publicării:
În Franța prezervativele masculine vor fi gratuite din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri pe cale sexuală. Foto: Profimedia Images

Tinerii francezi care au împlinit 18 ani și nu au mai mult de 25 de ani vor avea acces gratuit în farmacii la prezervativele masculine, de la 1 ianuarie 2023, a anunțat preşedintele Emmanuel Macron, transmite AFP, citată de Agerpres.  Franța se confruntă cu o creștere a cazurilor de infecţii cu transmitere sexuală, iar șeful statului a anunțat că nu exclude ca în viitor vaccinarea împotriva acestora să fie obligatorie.

"Este o mică revoluţie de prevenţie", a adăugat şeful statului în timpul unei deplasări în apropiere de Poitiers.

Din decembrie 2018, pentru a lupta împotriva SIDA şi a infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS), costurile prezervativelor sunt suportate de sistemul de asigurări sociale în baza unei reţete de la un medic sau de la o moaşă.

Însă acest dispozitiv rămâne încă necunoscut: doar 21% dintre minori şi 29% dintre cei cu vârste de 18-24 de ani îl cunosc, potrivit preşedinţiei franceze.

Numărul infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS), în special cu Chlamydia şi gonococ, este în creştere în rândul tinerilor, în special în rândul bărbaţilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani (cu 45% mai multe între 2017 şi 2019), potrivit datelor preşedinţiei. În 2021, numărul noilor cazuri diagnosticate de infecţie HIV a stagnat, în jurul a 5.000.

Printre celelalte progrese necesare pentru "sănătatea sexuală a tinerilor", şeful statului a menţionat vaccinarea adolescenţilor - fete şi băieţi - împotriva infecţiilor cu papilomavirus, asociate apariţiei mai multor tipuri de cancer, în special de uter.

"Nu exclud să mergem până la vaccinarea obligatorie când toate acestea vor fi instalate şi când vom avea recomandări bune", a insistat şeful statului.

Bugetul asigurărilor sociale, adoptat săptămâna trecută de Parlament, prevede şi contracepţia de urgenţă gratuită pentru toate femeile, fără reţetă de la medic.

Totodată, se intenţionează introducerea screening-ului pentru anumite infecţii cu transmitere sexuală fără trimitere de la medic, pentru toată lumea şi gratuit pentru persoanele cu vârste sub 26 de ani.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lavrov spune că Franța a încercat să vorbească cu Moscova despre pace în Ucraina, fără prezența Kievului: „Nu voi intra în detalii”

Ciclonul Chido a devastat arhipelagul francez Mayotte: 39 de morți și peste 4.000 de răniți

Incendiu violent în apropiere de gara Saint-Lazare din Paris. Turnul Eiffel, evacuat în urma unui alt incendiu

Notre-Dame sărbătorește din nou Crăciunul. Primele slujbe după incendiul devastator din 2019

Partenerii noștri