Live

Preşedintele Consiliului European, după distrugerea barajului Kahovka: Este în mod clar o crimă de război. Cerem socoteală Rusiei

Data publicării:
Charles Michel, preşedintele Consiliului European. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat marţi că Rusia va trebui să dea socoteală pentru distrugerea parţială a barajului hidroelectric Kahovka, din Ucraina, catalogând această acțiune drept o crimă de război.

"(Sunt) şocat de atacul fără precedent asupra barajului Nova Kahovka", a scris Charles Michel pe Twitter, informează Agerpres.

"Distrugerea unei infrastructuri civile este în mod clar o crimă de război şi noi cerem socoteală Rusiei şi acoliților ei", a adăugat el.

"Gândurile mele se îndreaptă către toate familiile din Ucraina lovite de această catastrofă", a mai scris preşedintele Consiliului European, precizând că va propune un ajutor pentru zonele inundate, în timpul viitorului summit al liderilor ţărilor din UE prevăzut să aibă loc la sfârşitul lui iunie la Bruxelles.

Barajul Kahovka, situat în zonele din regiunea Herson ocupate de Rusia în sudul Ucrainei, a fost parţial distrus marţi, Moscova şi Kievul acuzându-se reciproc de această distrugere.

Barajul, ocupat de ruşi de la începutul ofensivei lor în Ucraina, permite inclusiv alimentarea cu apă a Peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Amenajat pe fluviul Nipru în 1956, în timpul perioadei sovietice, acest baraj este una dintre cele mai mari infrastructuri de acest tip din Ucraina.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Partenerii noștri