Live

Președinta Ungariei povestește cum a fost în buncărul lui Zelenski: „Așteptam să ne privim unul în ochii celuilalt”

Data publicării:
Katalin Novak și Volodimir Zelenski, în buncărul de la Kiev. Foto: Facebook/Katalin Novak

Președinta Ungariei, Katalin Novak, vorbește, într-un interviu acordat presei maghiare, despre vizita efectuată la Kiev, unde a purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski chiar în buncărul acestuia. 

Katalin Novak spune că vizita la Kiev a fost prima ocazie „când am discutat cu el pe larg și față în față.”

Potrivit publicaţiei Index, convorbirile dintre Katalin Novak şi Zelenski au avut loc în buncărul subteran al președintelui Ucrainei „la etajul minus doi”. În timpul vizitei sale la Kiev, președinta Ungariei, împreună cu lideri ai altor țări, au participat la summitul „Platformei Crimeea”.

În timpul vizitei, la Kiev au sunat sirenele de raid aerian.

„Am fost însoțiți, împreună cu șefi de stat și de guvern, într-o cameră subterană, la minus 3. Erau scaune, mese și apă. Angajații TEK, care s-au ocupat de protecția noastră, au urmărit dezvoltarea avertismentului de raid aerian printr-o aplicație. Am vizitat o țară aflată în război, așa că avertismentul de raid aerian nu a fost o surpriză. Din păcate, atacurile se întâmplă zilnic la Kiev, iar sirenele sună frecvent. M-am născut și am trăit în pace, nu am fost niciodată într-un adăpost. A fost un sentiment neobișnuit să cobor într-un buncăr”, a declarat președinta Ungariei.

Despre întâlnirea cu Volodimir Zelenski, Katalin Novak spune că a fost un moment bun pentru o discuție „sinceră”. Discuțiile au avut loc în buncărul subteran al președintelui Ucrainei „la etajul minus doi”.

„Așteptam să ne privim unul în ochii celuilalt și să dovedim că există o intenție reciprocă de a coopera”, povestește Novak. „Acest război durează de un an și jumătate și nu văd nicio soluție militară care să ducă la o pace durabilă pe termen lung. De aceea trebuie să stai la masa negocierilor. I-am exprimat președintelui această opinie fermă atât public, cât și în privat”, a mai spus aceasta.

Comentând remarca jurnalistului conform căreia Ucraina speră să recupereze teritoriile pierdute prin acțiuni militare și de aceea Zelenski "este mai puțin înclinat spre pace decât ungurii", Novák a declarat: „Președintele ucrainean reprezintă interesele ucrainene, iar cel ungar - pe cele ungare. Aşa şi trebuie să fie”.

„I-am mai spus președintelui Zelenski de ce pacea este extrem de importantă pentru noi, maghiarii. Europa și Ungaria sunt mai aproape de război decât cred mulți oameni. O escaladare poate avea loc în orice moment. Noi - care ne-am născut în pace - nici nu ne putem imagina cum este un război! (...) Acest război nu numai că a distrus viețile ucrainenilor, ci și, așa cum a spus Papa Francisc, „a adus conflictul și în casele noastre”. În Transcarpatia, am întâlnit o mamă îndurerată după ce a pierdut un copil pe front. Războiul este realitatea lor. De aceea suntem susținătorii fermi ai păcii”, a mai declarat Katalin Novak pentru presa maghiară.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri