Live

Preoți ai bisericii subordonate Rusiei au organizat un protest anti-vaccinare la Chișinău

Data actualizării: Data publicării:
Captură video

Un grup de preoți și cetățeni, afiliați Mitropoliei Moldovei, care este subordonată Bisericii Ortodoxe a Rusiei, s-au adunat, marți, în centrul Chișinăului, la un protest împotriva vaccinării anti-COVID-19 și a „vaccinării obligatorii”, deși în Republica Moldova nu există nicio prevedere legală care ar impune obligativitatea imunizării.

Protestul a fost organizat la puțin timp după ce Mitropolitul Vladimir a avut o întâlnire cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, în cadrul căreia cei doi au discutat despre importanța dialogului și cooperării între Biserică și Stat, informează site-ul Agora.md.

Jurnaliștii moldoveni notează că în 28 mai, Mitropolia Moldovei a emis un comunicat de presă în care a precizat că „salută vestea campaniei de vaccinare care ar putea diminua și stopa actuala pandemie”. Aceste declarații au reprezentat o schimbare a retoricii față de acest proces, după ce în luna mai 2020 reprezentanții bisericii vorbeau despre „pericolul lui Bill Gates pentru umanitate sau despre riscul tehnologiilor 5G”.

Rata de vaccinare în Republica Moldova este sub 20% pentru imunizarea cu ambele doze, în timp ce numărul infectărilor cu noul coronavirus crește. 

La mijlocul lunii iulie autoritățile statului au luat în discuție ipoteza vaccinării obligatorii a unor categorii profesionale, respectiv cele care desfășoară activități cu publicul, însă nu s-a luat o decizie în acest sens. 

În Republica Moldova funcționează două biserici ortodoxe, una a Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române de la București, și cea a Moldovei, subordonată bisericii conduse de Patriarhul Kirill de la Moscova. 

Precizări ale Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove

În contextul acțiunii organizate de Mișcarea Juriștilor Ortodocși din Moldova, la care au participat clerici și credincioși, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a transmis un comunicat în care face precizări și reiterează poziția asumată anterior.

„Biserica Ortodoxă din Moldova, prețuiește știința medicală și multele beneficii ale acesteia. În acest context, atitudinea Bisericii a fost și rămâne una favorabilă vaccinării. În acest sens, Mitropolia salută și încurajează eforturile autorităților medicale de vaccinare a cetățenilor, care ar putea diminua și stopa actuala pandemie. Însă, Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical.

În legătură cu caracterul sigur al actului de vaccinare, cei care au autoritatea profesională și morală să recomande un vaccin, sunt exclusiv specialiștii din domeniul medical.

Vaccinarea trebuie să fie un act benevol, fără constrângeri, în totală cunoștință de cauză, recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni.

Toți trecem prin aceste vremuri de grea cumpănă pentru sufletele și trupurile noastre. Îndemnăm creștinii să se adreseze pentru o informare corectă la specialiștii din domeniul medical, care de la începutul pandemiei au luptat și luptă pentru viața și sănătatea fiecărui om.

Biserica înțelege complexitatea și varietatea opiniilor, mai ales sub influența multor informații la acest subiect, apărute în mass-media, care generează o atmosferă de teamă, anxietate și intimidare. Subliniind că, indiferent de opinii toți sunt fiii Bisericii. În acest sens, invităm pe toți să păstreze legătura păcii, unității și iubirii care ne aduce împreună în Hristos.

Biserica atrage în continuare atenția credincioșilor asupra importanței respectării în continuare a tuturor măsurilor de sănătate solicitate de autorități, deoarece pandemia continuă să reprezinte o amenințare la adresa vieții umane.”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Maia Sandu îi cere lui Putin să lase Republica Moldova în pace: Vrem ca moldovenii să decidă și nu banii Kremlinului

Israelul își închide ambasada dintr-o țară europeană, din cauza „politicilor antiisraeliene”. Dar deschide una în Republica Moldova

Guvernul Republicii Moldova îndeamnă cetăţenii să economisească energia electrică

Compania Moldovagaz anunță că Republica Moldova are gaze naturale pentru toată iarna

Partenerii noștri