Live

Premiul Nobel pentru Literatură din 2022, câștigat de autoarea franceză Annie Ernaux

Data publicării:
Autoarea franceză Annie Ernaux. Foto: The Nobel Prize/twitter

Premiul Nobel pentru Literatură din 2022 a fost acordat autoarei franceze Annie Ernaux „pentru curajul și finețea cu care descoperă rădăcinile, înstrăinările și constrângerile colective ale memoriei personale”.

Amintind că aceasta este autoare a peste 30 de opere literare, Academia Regală Suedeză de Științe notează că în scrierile sale Ernaux analizează cu consecvență și din unghiuri diferite o viață marcată de diferențe puternice în privința genului, limbii și clasei sociale

Istoria premiului Nobel pentru Literatură

Acest premiu răsplăteşte cele mai valoroase opere din toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri.

Încă de la primul premiu, decernat în 1901 poetului şi filosofului Sully Prudhomme, distincţia a fost acordată, fără discriminare, autorilor de diferite limbi şi culturi, atât scriitorilor necunoscuţi, cât şi celor care atinseseră deja celebritatea.

Dintre cei 118 laureaţi ai acestui premiu, 16 sunt femei. Premiul Nobel pentru Literatură a fost împărţit, de patru ori, de câte doi laureaţi - în 1904 (Frédéric Mistral, José Echegaray), 1917 (Karl Gjellerup, Henrik Pontoppidan), 1966 (Shmuel Agnon, Nelly Sachs), 1974 (Eyvind Johnson, Harry Martinson), potrivit www.nobelprize.org.

Conform Agerpres, două persoane au refuzat Premiul Nobel pentru Literatură: în 1958, scriitorul de origine rusă Boris Pasternak a fost obligat de către conducerea Uniunii Sovietice să refuze premiul, iar în 1964 Jean-Paul Sartre l-a refuzat din proprie iniţiativă, scriitorul refuzând, în mod constant, toate onorurile oficiale care i-au fost acordate.

Cel mai tânăr laureat al premiului pentru literatură este Rudyard Kipling, faimos pentru romanul "Cartea junglei", care avea 41 de ani când a primit distincţia, în 1907. Cea mai în vârstă laureată este Doris Lessing, care avea 88 de ani când a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 2007.

Scriitorul tanzanian Abdulrazak Gurnah a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2021, pentru "înţelegerea sa lipsită de compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor prinşi la intersecţia dintre culturi şi continente", potrivit comunicatului oficial al Academiei Suedeze.

  • Poeta americană Louise Glück a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2020, pentru "vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumuseţe austeră, face ca existenţa individuală să fie universală", potrivit comunicatului oficial al Academiei Suedeze.
  • Scriitorul austriac Peter Handke a fost recompensat în 2019 ''pentru o operă marcantă care, cu ingenuitate lingvistică, a explorat periferia şi specificitatea experienţei umane'', au precizat reprezentanţii instituţiei suedeze.
  • Scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk a fost premiată în 2018 pentru "o imaginaţie narativă care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă traversarea hotarelor ca o formă de viaţă'', conform Academiei Suedeze.
  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat, în 2017, scriitorului britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro "pentru romanele sale de mare forţă emoţională care dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea".
  • La 13 octombrie 2016, celebrul muzician american Bob Dylan a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru "crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane".
  • În 2015, scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru "scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinţei şi curajului în vremurile noastre".
  • Scriitorul chinez Mo Yan, care, "cu un realism halucinant, amestecă mit, istorie şi actualitate", a fost laureatul Premiul Nobel pentru Literatură în 2012.
  • Romancierul peruan Mario Vargas Llosa, a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2010, pentru "cartografierea structurilor puterii şi imaginile crude ale rezistenţei, revoltei şi înfrângerii individuale".
  • În 2009, Nobelul pentru Literatură i-a fost decernat scriitoarei germane de origine română, Herta Müller, pentru "densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care scriitoarea a descris plastic universul dezmoşteniţilor".

În galeria marilor personalităţi distinse cu acest premiu s-au înscris, de-a lungul anilor, oameni de cultură, precum: Jean-Marie Gustave Le Clézio (2008), Orhan Pamuk (2006), Harold Pinter (2005), Elfriede Jelinek (2004), Dario Fo (1997), Toni Morrison (1993), Nadine Gordimer (1991), Gabriel García Márquez (1982), Elias Canetti (1981), Eugenio Montale (1975), Pablo Neruda (1971), Samuel Beckett (1969), Nelly Sachs (1966), Albert Camus (1957), Sir Winston Leonard Spencer Churchill (1953), Thomas Stearns Eliot (1948), Gabriela Mistral (1945), Pearl Buck (1938), Luigi Pirandello (1934), Sinclair Lewis (1930), Thomas Mann (1929), Anatole France (1921), Romain Rolland (1915), Rudyard Kipling (1907), Frédéric Mistral (1904).

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Economia instituțională, (din nou) sub reflectorul premiilor Nobel

Romanele scriitoarei Han Kang, care a luat Nobelul pentru Literatură, au dispărut de pe rafturile librăriilor din Coreea de Sud

Scriitoarea sud-coreeană Han Kang a câștigat premiul Nobel pentru literatură

Ce șanse are Mircea Cărtărescu să câștige premiul Nobel pentru literatură în acest an. Predicțiile caselor de pariuri

Partenerii noștri