Live

Premierul sârb: Situaţia în Kosovo a ajuns "în pragul conflictului armat"

Data publicării:
Trupe suplimentare de poliție au fost trimise în Mitrovica, pentru aplanarea tensiunilor etnice din nordul Kosovo. Foto: Profimedia

Guvernul sârb a avertizat luni asupra riscului unei noi escaladări a tensiunilor legate de situaţia minorităţii sârbe din nordul Kosovo, considerând s-a ajuns deja "în pragul conflictului armat", potrivit unei declaraţii a premierului Ana Brnabic, citată de agenţiile EFE şi Tanjug.

"Mă tem de o escaladare. Noi vom face totul pentru a menţine pacea şi stabilitatea, dar, din nefericire, nu văd să existe vreo stabilitate pentru sârbii din Kosovo", a spus şefa guvernului de la Belgrad într-un interviu acordat televiziunii publice sârbe RTS.

Ea a acuzat UE şi SUA că ignoră încălcările sistematice ale drepturilor minorităţii sârbe în Kosovo, încălcări care potrivit Belgradului sunt cauza protestelor şi baricadelor cu care sârbii kosovari blochează în prezent şoselele în nordul Kosovo. "Sunt profund dezamăgită de modul în care Washingtonul şi Bruxellesul înţeleg democraţia şi drepturile omului", a deplâns şefa guvernului de la Belgrad, potrivit Agerpres.

Ana Brnabic a reproşat de asemenea misiunii NATO în Kosovo (KFOR) că nu a împiedicat "epurarea etnică" în 312 localităţi kosovare care în timpul scurs din anul 1999 au rămas fără populaţie sârbă.

În timp ce instituţiile UE se mulţumesc "să privească în linişte", toate serviciile de securitate din Serbia consideră că situaţia în Kosovo a ajuns "în pragul conflictului armat", a avertizat şefa guvernului sârb.

Sârbii kosovari blochează de mai mult de o săptămână şoselele din nordul Kosovo, în semn de protest faţă de ceea ce consideră a fi discriminarea tot mai puternică din partea autorităţilor de la Pristina faţă de minoritatea sârbo-kosovară în această provincie care şi-a proclamat independenţa în 2008.

Circa o sută de protestatari sârbi simpatizanţi ai extremei drepte s-au confruntat duminică cu poliţia sârbă la un post de frontieră cu Kosovo pe care au încercat să-l forţeze, în timp ce de partea cealaltă a frontierei trupele KFOR au amplasat bariere de sârmă ghimpată. Manifestanţii au incendiat o pancartă cu inscripţia "Acordul de la Bruxelles", cu referire la acordul de normalizare a relaţiilor între Belgrad şi Pristina încheiat în anul 2013 cu medierea UE.

Tensiunile între Serbia şi Kosovo, care s-au intensificat în ultimele luni, au culminat săptămâna trecută cu arestarea de către autorităţile kosovare a unor foşti poliţişti sârbo-kosovari care au părăsit poliţia kosovară în noiembrie, în timp ce alţi reprezentanţi sârbi s-au retras la rândul lor din instituţiile kosovare.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic vrea să scape de proteste închizând școlile din Serbia mai devreme pentru vacanța de iarnă

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

Transportul public în Belgrad va fi gratuit de la 1 ianuarie 2025

Olanda va bloca parcursul Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană

Partenerii noștri