Live

Premierul Canadei Justin Trudeau se opune prezenței Rusiei la G20

Data actualizării: Data publicării:
Premierul canadian Justin Trudeau. Foto: Profimedia Images

Premierul canadian Justin Trudeau a declarat joi că Rusia nu îşi are locul la următorul summit G20 deoarece nu poate fi considerată un „partener constructiv”, transmite AFP.

„Nu cred că putem sta cu Rusia la masă", a explicat premierul canadian, precizând că a discutat acest subiect cu şeful statului indonezian, ţară care deţine preşedinţia G20 anul acesta.

„Nu are sens să avem o discuţie despre creşterea economică globală dacă ţara responsabilă de o mare parte a tulburărilor se află în jurul mesei", a adăugat prim-ministrul canadian, conform Agerpres.

Decizia aparţine G20, un format creat pentru a promova dialogul între vechile puteri industriale ale G7 şi giganţii economici emergenţi precum China, Brazilia şi Rusia.

„Este logic ca Vladimir Putin să nu fie (prezent) anul acesta. (În privinţa unei) expulzări pe termen lung, va trebui să avem o discuţie în acest sens", a adăugat premierul Trudeau.

Preşedintele SUA Joe Biden a cerut săptămâna trecută excluderea Rusiei din G20, după ce Rusia a fost deja exclusă din G8 - devenită acum G7 - după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014.

Indonezia, care deţine preşedinţia G20, a declarat că va rămâne „imparţială", în timp ce China a spus deja că preşedintele Vladimir Putin ar trebui să participe la summitul programat să aibă loc la sfârşitul acestui an.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preţul gazelor atinge cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni după oprirea livrărilor din Rusia către Europa prin Ucraina

Mărturia unui programator rus de origine ucraineană care a încercat să ajungă în România. Cum a fost spionat și săltat de agenții FSB

Cine este în spatele informației că Bashar al-Assad ar fi fost otrăvit în Rusia și ce se știe până acum

Pata de petrol din preajma Crimeei continuă să se extindă în Marea Neagră

Partenerii noștri