Live

Premierul Bulgariei: Parlamentul va autoriza trimiterea de arme în Ucraina la începutul lunii mai

Data publicării:
Kiril Petkov, prim-ministrul Bulgariei. Foto: Profimedia Images

Parlamentul de la Sofia va autoriza în cele din urmă, pe 4 mai, trimiterea de arme în Ucraina pentru a ajuta această ţară să facă faţă invaziei ruse, a declarat, joi, la Kiev, premierul Bulgariei, Kiril Petkov. Oficialul bulgar urmează să aibă o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

"Ca parte a lumii democratice, nu putem rămâne indiferenţi în faţa acestei tragedii şi să spunem că este vorba despre o chestiune strict ucraineană (...)", a declarat Petkov, citat de presa bulgară.

Premierul bulgar şi-a exprimat convingerea că demersul de a trimite arme în Ucraina va primi sprijinul majorităţii parlamentare.

Măsura este susţinută de trei din cele patru partide din coaliţia guvernamentală, însă Partidul Socialist, moştenitorul fostului partid comunist şi apropiat de Rusia, a ameninţat să rupă coaliţia dacă guvernul de la Sofia sprijină militar Ucraina.

De altfel, socialiştii sunt singurii care nu au trimis un reprezentant în delegaţia guvernamentală pe care o conduce Petkov în Ucraina, mai scriu sursele citate de Agerpres. Cu sprijinul majorităţii partidelor de opoziţie, este de aşteptat ca iniţiativa să obţină 200 de voturi, din rândul celor 240 de parlamentari bulgari.

Bulgaria, ţară membră a UE, este unul dintre statele membre ale NATO care nu a trimis până acum armament în Ucraina pe motiv că un astfel de demers ar însemna implicarea sa în conflict şi prelungirea războiului. Acest raţionament este împărtăşit şi de preşedintele ţării, Rumen Radev, un apropiat al Moscovei.

Radev, care începe joi o vizită oficială în Spania, a acuzat guvernul lui Petkov că este vinovat pentru sistarea de către Rusia a livrărilor de gaze pentru Bulgaria.

Petkov a calificat joi drept "ruşinoasă" abordarea lui Radev.

"De luni bune auzim un discurs potrivit căruia este mai bine să nu dăm arme Ucrainei pentru a ajunge cât mai repede la pace. Dacă această distrugere de cămine şi civilii asasinaţi reprezintă preţul pentru această pace, iar Rusia continuă să tragă şi nimeni nu are posibilitatea să se apere, atunci nu o dorim", a declarat Petkov de la Borodianka, una dintre localităţile din apropierea Kievului unde ucrainenii îi acuză pe ruşi că au comis abuzuri în timpul perioadei în care au ocupat regiunea, în martie.

De asemenea, parlamentul german a aprobat joi, cu o largă majoritate, o rezoluţie în favoarea livrării de armament greu destinat Ucrainei, care să ajute forţele Kievului să facă faţă atacurilor armatei ruse, după mai bine de două luni de la invazia Ucrainei de către Federaţia Rusă, informează Reuters.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Partenerii noștri