Live

Povestea tulburătoare din spatele fotografiei cu singurul supraviețuitor de pe o barcă cu 40 de migranți

Data publicării:
Unicului supraviețuitor de pe o barcă cu 40 de migranți, în largul costelor Floridei FOTO: Garda de Coastă

Fotografia unicului supraviețuitor de pe o barcă cu migranți stând pe fundul ambarcațiunii răsturnate în mijlocul mării, în largul coastei din Florida, a făcut înconjurul lumii.

BBC Mundo a aflat că bărbatul este Juan Esteban Montoya, 22 de ani, din Columbia.

Montoya, care a fost salvat marți după ce a petrecut ore lungi în derivă, a spus că a plecat din Bahamas în dimineața de duminică, împreună cu alte 39 de persoane. Călătorea împreună cu sora lui mai mică, María Camila, care a dispărut în urma naufragiului.

Paza de Coastă a SUA a recuperat cinci cadavre din mare, după care a pus capăt căutărilor, pentru că zona în care ar trebui să se desfășoare acestea este vastă.

Autoritățile au fost alertate marți, după ce o navă comercială l-a localizat pe bărbatul suit pe fundul bărci la aproximativ 72 km de Fort Pierce, Florida.

Este posibil ca nava să fi făcut parte dintr-o „operațiune de trafic de migranți”, au spus autoritățile americane.

Niciunul dintre cei 40 de pasageri nu purta vestă de salvare, a spus Juan Esteban Montoya, care provine din regiunea Cauca Valley din Columbia. El a fost salvat marți, când căpitanul remorcherului Signet Intruder l-a zărit în larg.

Managerul de operațiuni al companiei de transport maritim Signet din Florida a declarat pentru BBC Mundo: „La 8:05 l-am adus la bord și a fost ajutat imediat, pentru că era deshidratat. I-am dat apă și de mâncare. Era foarte slăbit și speriat. Ne-a spus că în barca lui se aflau în total 40 de oameni, inclusiv el, și că, după ce au părăsit Bimini, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au călătorit patru ore, după care a venit furtuna, iar barca s-a răsturnat”.

Aproximativ 20 dintre oameni ar fi rezistat ore întregi agățați de rămășițele carenei, a povestit Montoya echipajului.

Căpitanul Jo-Ann Burdian, comandantul Gărzii de Coastă, secția Miami, a declarat într-o conferință de presă că incidentul a avut loc pe o rută obișnuită de trafic cu migranți din Bahamas în sudul SUA.

Duminică, vremea a fost rea, cu vânt puternic și valuri înalte.

Insula Bimini este cel mai vestic district din Bahamas și se află la doar 80 de kilometri de Miami.

Incidentele cu nave pline cu oameni nu sunt neobișnuite în apele din largul Floridei. Multe dintre cazuri implică migranți din Cuba și Haiti care încearcă să ajungă în SUA.

Marți - în aceeași zi în care autoritățile au aflat despre nava răsturnată - Garda de Coastă a interceptat 191 de cetățeni din Haiti în apele de lângă Bahamas. Cu câteva zile înaite, 88 de cetățeni din Haiti au fost găsiți într-o navă.

 

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Cinci morți într-o tabără de migranți din Franța, după un atac armat. Cine este atacatorul care s-a și predat

Cinci morți și zeci de dispăruți după ce o barcă cu imigranți s-a scufundat în largul insulei grecești Creta

Comisia Europeană: Statele UE ar putea limita dreptul de azil al migranților „instrumentalizați” de Rusia

Partenerii noștri