Live

Povestea avionului nou-nouț comandat de un prinț saudit, dar care a ajuns la fier vechi după doar 30 de ore de zbor

Data actualizării: Data publicării:
Avion Boeing 747-8. Foto: Profimedia

Un Boeing 747 configurat ca avion privat pentru un prinț saudit a fost casat după ce a petrecut doar 30 de ore în aer, pe parcursul a 16 zboruri, relatează CNN.

Aeronava, destinată inițial unui prinț saudit, a stat aproape 10 ani la sol la EuroAirport Basel Mulhouse Freiburg, situat la granița dintre Franța, Elveția și Germania.

Acolo trebuia să fie dotat cu un interior luxos, dar acest nu s-a mai întâmplat. Pentru că nu a fost găsit un nou cumpărător, avionul a fost în cele din urmă dus la Pinal Airpark din Arizona, un cimitir de avioane unde aeronavele sunt depozitate pe termen nelimitat sau dezasamblate pentru piese.

Avionul este un „Boeing Business Jet”, sau BBJ – avioane modificate semnificativ și destinate guvernelor și corporațiilor. Este, de asemenea, cel mai avansat model de Boeing 747 produs vreodată – varianta 747-8 – care a zburat pentru prima dată în 2010, dar nu a avut succes comercial deoarece operarea lui este prea costisitoare.

Boeing a vândut până în prezent peste 250 de BBJ, marea majoritate dintre ele 737, care au avut mai mult succes pe piață. BBJ 747-8, mare, scump, cu patru motoare, a fost mai greu de vândut.

„Au fost construite zece în total, iar acesta este primul care s-a pensionat”, spune Connor Diver, analist senior la firma de analiză a aviației Cirium.

Numele cumpărătorilor nu sunt făcute publice, dar este o aeronavă privată foarte, foarte mare și singurii operatori sau cumpărători sunt de obicei guvernele și familiile regale”, a explicat el.

Acest avion era destinat guvernului Arabiei Saudite, pentru a fi folosit de prințul moștenitor Sultan bin Abdulaziz Al-Saud. Acesta a murit însă în 2011, cu doar câteva luni înainte de livrarea aeronavei. Avionul, căruia i s-a atribuit un cod de înregistrare obligatoriu – N458BJ – a zburat pentru prima dată în mai 2012 pentru testare și a fost livrat oficial în iunie 2012.

„Conform bazei noastre de date, a zburat probabil prin San Bernardino și apoi prin San Antonio în Texas timp de câteva luni, iar apoi, în decembrie 2012, a mers la Basel”, spune Diver.

De obicei, avioanele de afaceri mari sunt livrate „la verde” – de la culoarea stratului protector al fuzelajului – ceea ce înseamnă că sunt goale și că interiorul trebuie mobilat și echipat.

„Bănuiesc că acesta este motivul pentru care a mers acolo inițial, pentru a fi echipat. Dar asta nu s-a mai întâmplat. Și se pare că a stat acolo timp de 10 ani”, spune Diver.

În 2017, avionul a fost scos la vânzare pentru 95 de milioane de dolari, un sfert față de prețul normal. Era încă gol și „gata pentru conversie”. Dar nu au existat cumpărători.

„Nimeni în afară de un șef de stat saudit nu vrea un avion privat cu patru motoare”, spune Richard Aboulafia, analist în aviație la AeroDynamic Advisory.

„Nu poți converti pur și simplu o aeronavă în navă cargo și nimeni nu vrea o versiune pentru pasageri. În consecință, piesele și mai ales motoarele valorează mult mai mult decât avionul,” adaugă el.

Un obstacol major în calea vânzării a fost costul ridicat al amenajării interiorului.

„Amenajarea unui astfel de avion ar costa 30, 40, poate 50 de milioane de dolari”, spune Diver.

„Deși este un avion nou-nouț, utilizările alternative ale acestuia sunt destul de limitate. Varianta comercială de pasageri avea o producție limitată, foarte puține companii aeriene operau acest avion nu erau interesate de unul în plus. Deci singura opțiune era un alt guvern, dar evident că nu s-a găsit nimeni interesat”, a adăugat el.

Boeing l-a cumpărat în cele din urmă, în 2022, de la o companie comercială de avioane numită Aircraft Finance Germany. Avionul a zburat către Arizona pe 15 aprilie 2022, adăugând încă 10 ore la timpul petrecut în aer - aproximativ un sfert din timpul total de zbor.

La Pinal Airpark, un contractor al Boeing încă lucrează la dezasamblarea avionului, care a fost deposedat de cele mai valoroase părți.

„Am văzut poze cu el și a fost deja demontat, motoarele au fost deja scoase. Erau efectiv noi-nouțe, iar unul dintre ele valorează în jur de 20 de milioane de dolari, așa că patru ar valora 80 de milioane de dolari,” spune Diver.

Sistemele majore, cum ar fi unitatea auxiliară de alimentare și unele dintre sistemele de control, ar fi, de asemenea, printre primele refolosite, spune Aboulafia.

„Producția totală de 747-8 este de aproximativ 150 de avioane. Este un grup mic de utilizatori și un număr mic de avioane. Dar, pe de altă parte, vor dori să continue producția. Bănuiesc că multe componente vor merge probabil către avioanele cargo,” adaugă el.

Nu este clar dacă avionul va fi casat în întregime sau va fi depozitat pentru colectarea altor piese, în viitor.

„Poate că va sta acolo până când este nevoie de o anumită piesă. L-ar putea lăsa ani întregi”, spune Diver.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Primul avion a decolat de pe aeroportul din Damasc, după căderea regimului Assad. Unde se îndreaptă acesta

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

Partenerii noștri