Galerie Foto Portugalia a relaxat restricţiile, iar magazinele au fost luate cu asalt în prima zi
Cozile la intrarea în magazine, mai ales la cele de haine, la primele ore ale zilei de luni, au marcat trecerea la o nouă fază de relaxare a restricţiilor în Portugalia, cea de-a treia, care permite printre altele ridicarea storurilor pentru toate centrele comerciale şi reînceperea cursurilor cu prezenţă fizică pentru elevii de peste 15 ani şi studenţi, relatează EFE, citată de Agerpres.
Cozile au fost vizibile la mai multe intrări ale magazinelor care până luni au fost închise, în special cele de peste 200 de metri pătraţi şi cele aflate în interiorul centrelor comerciale, care au putut reveni la normalitate după aproape trei luni de la intrarea ţării în lockdown.
Cu o incidenţă de 71,6 cazuri la 100.000 de locuitori, Portugalia cu o populaţie de 10 milioane de locuitori, a intrat de luni în penultima fază de relaxare a restricţiilor cu reluarea cursurilor cu prezenţă fizică pentru elevii de peste 15 ani - cei mici deja începuseră şcoala - şi pentru studenţi.
În total 300.000 de elevi de liceu şi 400.000 de studenţi se vor întoarce în bănci, deşi la centrele universitare agitaţia a fost mai mică luni dimineaţă, având în vedere că frecvenţa pentru studenţi este mixtă cu prezenţă fizică şi cursuri online.
A fost linişte şi în alte locuri precum cafenele, cofetării şi restaurante care de luni vor putea servi clienţii şi în interior, deşi temperaturile primăvăratice i-a determinat pe lusitani să prefere terasele.
Nu sunt singurele schimbări: de luni s-au redeschis şi cinematografele, teatrele şi sălile de spectacol şi sunt permise evenimente precum nunţi şi botezuri cu o limită de 25 la sută pentru persoane.
Fac excepţie şase dintre cele 308 de municipii ale ţării, unde incidenţa este de 120 de cazuri la 100.000 de locuitori. În aceste localităţi sunt deschise doar magazinele mici iar localurile servesc doar pe terasă. Alte patru municipii, unde incidenţa este de peste 240 de cazuri la 100.000 de locuitori, magazinele şi restaurantele sunt închise şi sunt posibile doar serviciile de delivering.
Portugalia se află în prezent în stare de urgenţă, iar situaţia se va prelungi până la cel puţin 30 aprilie. Frontiera terestră cu Spania este închisă până la 1 mai.
De la începerea pandemiei, Portugalia a înregistrat 16.945 de decese şi 831.001 cazuri de COVID-19.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News