Live

Galerie Foto Polonia vrea să se retragă din tratatul european privind violenţa împotriva femeilor. Decizia a declanșat un val de proteste

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Ministrul polonez al Justiției, Zbigniew Ziobro, a anunțat că țara sa va declanșa, luni, demersurile pentru a se retrage din tratatul privind violența împotriva femeilor, scrie BBC. El susţine că convenţia a încălcat drepturile părinţilor şi „conţine elemente de natură ideologică”.

Zbigniew Ziobro a declarat că documentul, cunoscut sub numele de Convenţia de la Istanbul, este „dăunător”, deoarece a impus şcolilor să-i înveţe pe copii despre gen și a adăugat că reformele introduse în ţară în ultimii ani oferă protecţie suficientă femeilor.

În urma deciziei, mii de persoane au ieșit în stradă în semn de protest, afișând pancarte cu mesajul: ”PiS este iadul femeilor”. ”Scopul este legalizarea violenţelor domestice”, a declarat una dintre organizatoarele marşului din Varșovia.

Partidul de conducere Lege şi Justiţie (PiS) şi partenerii săi de coaliţie au adoptat poziția Bisericii Catolice, guvernul promițând să promoveze valorile familiei tradiţionale. 

Preşedintele Andrzej Duda a fost reales la începutul acestei luni în urma unei campanii în care a descris promovarea drepturilor LGBT ca o „ideologie” mai distructivă decât comunismul.

Citește și: Comisia LIBE a Parlamentului European denunţă deteriorarea continuă a democraţiei în Polonia

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Polonia vinde unt din rezerva statului, pentru a stabiliza prețurile înainte de sărbătorile de iarnă

Partenerii noștri