Polonia modifică reformele controversate din justiție și cere UE să-i deblocheze PNRR-ul
Parlamentarii polonezi din coaliția de guvernare au ajuns la un compromis, joi, în ce privește reformele din domeniul justiției, despre care guvernul ultra-conservator de la Varșovia afirmă că va duce la deblocarea PNRR-ului Poloniei, relatează Reuters.
Peste 35 miliarde de euro în granturi şi împrumuturi au fost blocate din cauza disputei cu Uniunea Europeană, dar Polonia a transmis că a ajuns la un acord pentru deblocarea lor şi aşteaptă aprobarea UE în zilele următoare. Proiectul de reformă a justiţiei convenit joi este crucial în acest sens.
Deputaţii care au dezbătut proiectul într-o comisie parlamentară au preluat propunerile preşedintelui Andrzej Duda ca bază de reforme, însă partidul ultraconservator Polonia Unită, partenerul junior în coaliţia de guvernare, s-a opus unui test de imparţialitate pentru judecători, pe motiv că ar putea paraliza sistemul.
Potrivit amendamentelor convenite, a fost eliminat un articol care ar fi permis contestarea în justiţie pe această bază a sentinţelor deja pronunţate, a relatat agenţia oficială de presă PAP, citată de Reuters și Agerpres.
Prevederile referitoare la un test de independenţă pentru judecători în cazurile nefinalizate au rămas în proiectul legii.
De asemenea, un preambul referitor la întâietatea Constituţiei Poloniei asupra normelor stabilite de organizaţii internaţionale precum UE a fost adăugat ca rezultat al unui amendament al partidului Polonia Unită.
„Sunt foarte bucuroasă că această comisie a adoptat proiectul de lege al preşedintelui. Sper că finalizarea este aproape şi că va deveni, curând, lege”, a declarat Malgorzata Paprocka, reprezentanta preşedintelui, citată de PAP. Noua lege ar înlocui Camera disciplinară a Curţii Supreme, despre care criticii spun că este politizată, cu un nou organism.
Uniunea Europeană condiţionează deblocarea fondurilor din PNRR pentru Polonia de implementarea unei decizii a Curţii Europene de Justiţie de dizolvare a acestei camere. Până la conformare, Polonia este amendată cu 1 milion de euro pe zi.
Criticii spun totuşi că reforma nu merge suficient de departe pentru a garanta că judecătorii nu vor fi supuşi presiunilor politice.
Votul în parlamentul polonez asupra proiectului de lege ar putea avea loc înainte de sfârşitul lunii.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News