Live

Polonia a primit aproape 1,76 milioane de refugiaţi din Ucraina de la declanșarea invaziei ruse

Data publicării:
Refugiati ucraineni. Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Polonia a primit aproape 1,76 milioane de refugiaţi din Ucraina de la declanşarea invaziei militare ruse, a anunţat luni poliţia de frontieră poloneză, relatează thenews.pl.

"Începând din 24 februarie, un total de 1.758.000 persoane au trecut în Polonia dinspre Ucraina", a scris poliţia de frontieră poloneză pe Twitter.

Numai duminică au intrat pe teritoriul polonez 82.100 refugiaţi din Ucraina, scrie Agerpres.

Deşi majoritatea celor care trec frontiera sunt ucraineni, printre refugiaţi există şi numeroşi cetăţeni ai unor ţări din Asia şi Africa, potrivit postului public de radio polonez, care citează Ministerul de Externe de la Varşovia.

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a promulgat duminică o lege prin care se oferă sprijin extins ucrainenilor care fug de agresiunea rusă împotriva ţării lor.

Anterior în această lună, guvernul polonez a lansat o platformă online specială pentru a coordona ajutorul umanitar furnizat Ucrainei de către autorităţi locale, ONG-uri, fundaţii şi companii private poloneze.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

Uniunea Europeană va debloca un miliard de euro pentru refugiații sirieni din Turcia

Marea Britanie anunță un ajutor de zeci de milioane de euro prin care îi sprijină „pe cei mai vulnerabili sirieni”

Refugiații sirieni „integrați” în Germania rămân „bineveniți”, afirmă cancelarul Olaf Scholz

Partenerii noștri