Live

Poliția germană a arestat un "canibal", după ce trecătorii au găsit oase umane într-un parc din Berlin

Data publicării:
Foto: GettyImages

Poliția germană a arestat un bărbat suspectat de crimă și acte de canibalism, după ce oasele unei victime au fost găsite într-un parc din Berlin, informează BBC.

Criminaliștii au stabilit că oasele aparțin unui bărbat în vârstă de 44 de ani care a dispărut în urmă cu două luni.

Câinii i-au condus pe oamenii legii la apartamentul din Berlin al suspectului, potrivit presei germane. Acesta ar fi un profesor de matematică în vârstă de 41 de ani.

Rămășițele umane au fost găsite în data de 8 noiembrie de către oamenii care se plimbau prin parc.

Un polițist a declarat pentru cotidianul BZ ca unul dintre oase era complet lipsit de carne și că au existat și alte indicii care i-au făcut să suspecteze că Stefan T. ar fi fost victima unui canibal.

Presupusul ucigaș, Stefan R., ar fi vizitat "camere de chat relevante", scrie agenției de presă DPA. Potrivit legilor germane, numele suspecților nu este dezvăluit în timpul investigației.

Victima, Stefan T., de profesie inginer electric, și-ar fi părăsit apartamentul aproape de miezul nopții pe 5 septembrie și fusese dat dispărut ulterior de către colegii de apartament.

Presa germană compară acest caz cu cel al lui Armin Meiwes, un canibal german încarcerat pe viață în 2006. Meiwes și-a cunoscut victima pe internet, într-o cameră de chat destinată celor interesați de canibalism. Bărbatul a filmat momentul în care și-a ucis victima, un bărbat de 43 de ani.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Canibalul din Volgograd” s-a întors acasă, după ce a luptat în Ucraina. Cazul lui a zguduit societatea rusă acum un deceniu

Poliția germană ar putea face percheziții secrete în locuințelor persoanelor suspectate de terorism

Poliția germană a arestat un adolescent de 15 ani, implicat în atacul de la un festival unde au fost ucise cu cuțitul trei persoane

Fotbal cu glonț pe țeavă și arme anti-drone. Cum afectează prezența Ucrainei la EURO 2024 măsurile de securitate de la turneu

Partenerii noștri