Live

Poliția crede că atacul asupra premierului danez nu a fost motivat politic. Agresorul este străin și consumase alcool și droguri

Data actualizării: Data publicării:
Mette Frederiksen, premierul Danemarcei. Foto: Profimedia

Bărbatul în vârstă de 39 de ani care a agresat-o vineri, la Copenhaga, pe prim-ministrul danez Mette Frederiksen, provocându-i o entorsă cervicală, va sta 12 zile în detenţie, a anunţat poliţia daneză, după ce bărbatul a fost audiat sâmbătă în faţa unui judecător, relatează Reuters.

Agresiunea a avut loc vineri seara într-o piaţă din centrul oraşului, când un bărbat s-a apropiat de prim-ministru şi a lovit-o. Biroul lui Frederiksen a declarat că incidentul a lăsat-o pe politiciană „sub şoc”, iar aceasta a suferit o rană minoră de tip cervical. Toate evenimentele oficiale de sâmbătă ale prim-ministrului au fost anulate.

Agresiunea a avut loc cu două zile înainte ca danezii să meargă la urne în alegerile pentru Parlamentul European.

Poliţia din Copenhaga a declarat sâmbătă că nu crede că bărbatul, care a negat că ar fi comis vreo infracţiune, a fost motivat politic în gestul său. „Considerăm că a fost un act izolat, spontan, iar în acest moment nu avem ca ipoteză directoare în ancheta noastră faptul că a fost un atac planificat împotriva premierului”, a declarat inspectorul de poliţie din Copenhaga, citat de Ekstra Bladet. Potrivit publicaţiei, suspectul este polonez şi nu vorbeşte daneza.

Acuzat de violenţă împotriva unei persoane aflate în serviciul public, judecătorul a decis să fie arestat preventiv pentru 12 zile. „Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul să plece din ţară”, a motivat judecătorul decizia de arestare preventivă, potrivit televiziunii DR.

Potrivit Ekstra Bladet, bărbatul acum încarcerat era aparent drogat şi consumase şi alcool, fiind lipsit de control în momentul în care a lovit-o pe Mette Frederiksen în umăr. În plus, un medic a apreciat că este dezechilibrat mintal. Bărbatul a negat, de altfel, că ar fi fost violent, notează Reuters, citată de News.ro.

Mai mulţi lideri UE au condamnat incidentul, care a avut loc la doar trei săptămâni după ce premierul slovac Robert Fico a fost grav rănit într-o tentativă de asasinat.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opoziția de centru-dreapta din Groenlanda a câștigat alegerile. Partidul vrea independența față de Danemarca

A început votul în Groenlanda, unde se desfăşoară alegeri cruciale, după ce Trump și-a manifestat interesul pentru insulă

Alegeri importante în Groenlanda. Dezbaterea despre independența țării, „pusă pe steroizi de Trump”

„Modelul danez”. Soluția găsită de țara NATO pentru a furniza Ucrainei arme mai rapid și cu costuri mai mici

Partenerii noștri