Live

Peste 65 de ani de închisoare pentru fabricanții spirtului contrafăcut care a ucis 17 oameni în Iași

Data publicării:
Sursa foto: captură video Digi24

Tribunalul Iași s-a pronunţat în primă instanţă în cazul celor 3 bărbați, un iordanian și doi irakieni, acuzați că au contrafăcut alcool sanitar și au provocat moartea a 17 persoane care au consumat produsul, victimele intoxicându-se cu alcool metilic, informează Ziarul de Iași. Cea mai ușoară pedeapsă dispusă este de peste 20 de ani de închisoare.

Potrivit procurorilor, acuzații au profitat de situaţia prilejuită de starea de urgenţă și au contrafăcut un produs pe bază de alcool metilic, în scopul comercializării acestuia, cunoscând împrejurarea că alcoolul sanitar era foarte căutat pe piaţă pentru a fi folosit ca dezinfectant de către populaţie şi nu se mai găsea în magazine.

Cei trei au fost trimiși în judecată în 2020 pentru pentru omor calificat, prin fapta comisă fiind cauzată moartea a 17 persoane, înşelăciune, falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată - pentru unul dintre inculpaţi.

În proces s-au constituit ca părţi civile 66 de ieşeni, supravieţuitori, rude ale victimelor, dar şi proprietarul unui magazin care pusese spirtul în vânzare.

Cea mai grea pedeapsă dictată de judecătorii ieșeni a fost de 22 de ani și 9 luni de închisoare, iar cea mai ușoară de 20 de ani și 6 luni de închisoare. Din pedepse vor fi scăzuţi cei trei ani de când inculpaţii se află după gratii, în stare de arest. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

"Spirt" din alcool metilic și vopsea de ouă

Inculpații au fost trimiși în judecată, în 2020, de procurorii ieşeni după ce au contrafăcut spirt sanitar, preparându-l din alcool metilic şi din vopsea de ouă. În primăvara şi vara acelui an, 17 persoane care au consumat acest produs au murit, în urma necropsiei stabilindu-se cauza deceselor ca fiind intoxicaţia cu alcool metilic.

Procurorii au dispus atunci trimiterea în judecată a trei persoane, un cetăţean iordanian, unul irakian şi altul cu dublă cetăţenie: română şi iordaniană, pentru omor calificat, prin fapta comisă fiind cauzată moartea a 17 persoane, înşelăciune, falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată - pentru unul dintre inculpaţi.

Anchetatorii au stabilit că, în lunile martie şi aprilie 2020, cele trei persoane au profitat de situaţia prilejuită de starea de urgenţă instituită din cauza răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 şi într-un imobil din comuna ilfoveană Dobroeşti au preparat şi oferit spre vânzare un produs denumit “Alcool sanitar Sante Med” din categoria biocide, fără a avea aviz de plasare pe piaţă ca produs biocid, eliberat de Institutul Naţional de Sănătate Publică, scrie News.ro

Procurorii au menţionat că produsul respectiv avea menţionate ca ingrediente "alcool etilic rafinat, apă, salcilat de etil, denaturanţi, tert-butanol şi albastru de metilen”, dar, în fapt, ingredientul de bază a fost alcoolul metilic, precum şi vopsea de ouă pentru a da culoare albastră specifică alcoolului sanitar, produsul fiind vătămător sănătăţii.

"În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunilor martie - aprilie 2020, profitând de situaţia prilejuită de starea de urgenţă, inculpaţii au contrafăcut un produs pe bază de alcool metilic, în scopul comercializării acestuia, cunoscând împrejurarea că produsul - alcool sanitar era foarte căutat pe piaţă pentru a fi folosit ca dezinfectant de către populaţie şi nu se mai găsea în magazine datorită cererii mari, după care, un inculpat a oferit şi vândut, unei persoane vătămate, administrator al unei societăţi comerciale din Iaşi, cantitatea totală de 220 baxuri conţinând câte 24 sticle cu alcool sanitar contrafăcut pe care erau aplicate etichete inscripţionate <<Alcool sanitar Sante Med>>, ducând în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că produsul achiziţionat ar fi fost alcool sanitar, în condiţiile în care analizele toxicologice efectuate în cauză au evidenţiat prezenţa alcoolului metilic în cantităţi mari, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust”, se arată în comunicat.

Astfel, administratorul firmei respective a fost prejudiciat cu suma de 40.160 de lei, iar unul dintre inculpaţi a emis trei facturi completate în fals cu privire la produsul comercializat - "alcool sanitar”.

"Urmare a comercializării produsului contrafăcut, în intervalul 15 aprilie 2020 – 18 august 2020, a intervenit decesul a şaptesprezece victime (cincisprezece pe raza judeţului Iaşi şi două pe raza judeţului Sibiu) care au consumat din acest produs, în urma necropsiilor efectuate stabilindu-se cauza deceselor ca fiind intoxicaţia cu alcool metilic”, a mai precizat sursa citată.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

VIDEO Momentul în care un șofer din Iași virează la stânga și este lovit în plin de tramvai

Cine este câștigătorul premiului de 1,6 milioane de lei la Loto 6/49. Biletul a costat aproape 800 de lei

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Partenerii noștri