Live

Video Peste 300 de persoane au fost arestate după ce au protestat în Capitoliu împotriva războiului dintre Israel şi Hamas

Data publicării:
Foto: Captură video X

Aproximativ 300 de persoane au fost arestate de poliţia Capitoliului în timpul unei protest de amploare, miercuri, împotriva războiului dintre Israel şi Hamas, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei Capitoliului, potrivit News.ro. 

Cei mai mulţi au fost arestaţi pentru că au manifestat în Capitoliu, potrivit purtătorului de cuvânt.

Sute de persoane se adunaseră miercuri, înainte de arestări, în interiorul şi în afara complexului Capitoliului american, cerând încetarea conflictului dintre Israel şi Hamas.

Unii dintre manifestanţi, organizaţi de un grup evreiesc de stânga, au intrat apoi în clădirea Cannon House Office Building prin diferite puncte de intrare de securitate şi s-au adunat în sala mare, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Demonstraţia de amploare urmează unui eveniment similar la Casa Albă, la începutul acestei săptămâni, care s-a soldat, de asemenea, cu zeci de arestări.

Protestatarii, ca şi restul publicului, pot intra legal în complexul Capitoliului şi riscă probleme doar atunci când provoacă o perturbare, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei.

Departamente de poliţie din zonele învecinate au fost chemate miercuri să ajute la complex, inclusiv Poliţia Metropolitană din Washington şi ofiţeri din Virginia, potrivit unor surse din cadrul forţelor de ordine.

Unii legiutori, care au birouri în clădirea Cannon House Office Building, i-au mustrat pe demonstranţi.

„Ironia este următoarea: Constituţia SUA protejează libertatea acestor protestatari de a fi absolut idioţi”, a scris reprezentantul Ryan Zinke, republican din Montana, într-o postare pe X.

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri