Live

Peste 172.000 de migranţi arestați la frontiera SUA cu Mexicul, cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani

Data actualizării: Data publicării:
SUA se confruntă cu cea mai mare creştere a numărului de migranţi. Foto: Profimedia Images

Arestările de migranţi la frontiera SUA cu Mexicul au atins în martie cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, potrivit celei mai recente statistici. Aceste date vin în contextul în care preşedintele Joe Biden este acuzat de opoziţie că minimizează criza de la granița cu Mexic. 

Peste 172.000 de persoane au fost arestate de poliţia de frontieră luna trecută, după ce au încercat să intre ilegal pe teritoriul american, cu 71% mai multe decât în februarie, informează AFP, citată de Agerpres. Printre acestea se numără tot mai mulţi minori izolaţi, al căror număr s-a dublat într-o lună, ajungând de la circa 9.400 la peste 18.600, potrivit cifrelor Serviciul Vamal şi de Protecţie a Frontierei (CBP) al SUA.

Creşterea cea mai importantă se înregistrează cu toate acestea în rândul migranţilor sosiţi în familie, care au ajuns de la circa 20.000 în februarie la 53.823 în martie, mai scrie sursa citată. 

Aceste fluxuri, care au început să crească încă de la sfârşitul lui februarie 2020 și constituie o provocare considerabilă pentru administraţia americană, care s-a angajat să nu respingă minorii neînsoţiţi.

Potrivit situaţiei din data de 6 aprilie, mai mult de 20.000 dintre ei se aflau în structuri de primire guvernamentale, dintre care unele prea puţin adaptate preluării de copii, uneori foarte mici.

Opoziţia republicană îl acuză pe preşedintele Joe Biden că a provocat un efect de domino atunci când a relaxat politicile privind migraţia ale predecesorului său Donald Trump. El a creat "un tsunami uman", a acuzat recent senatorul Lindey Graham.

De când a devenit preşedintele SUA, Joe Biden a suspendat expulzările imigranţilor fără acte, a introdus un proiect de lege pentru a le oferi o cale spre obţinerea cetăţeniei şi a început să admită o parte dintre solicitanţii de azil care aşteaptă de luni de zile în tabere de migranţi în Mexic.

Preşedintele democrat Joe Biden s-a angajat în cadrul campaniei electorale să şteargă "ruşinea morală şi naţională" moştenită de la predecesorul său, Donald Trump, referire la separarea membrilor a mii de familii de migranţi, dintre care unele încă nu s-au reunit.

Ministrul pentru securitate internă al SUA, Alejandro Mayorkas, urma să se deplaseze joi la frontieră, pentru o vizită ce va rămâne închisă pentru presă.

În acest context, guvernatorul Texasului, Greg Abbott, a cerut miercuri închiderea unui centru pentru tineri migranţi situat în San Antonio, după ce a primit informaţii, potrivit lui "credibile", privind abuzuri comise acolo.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden consideră că sunt „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu și Gallant

„Știm cine sunteți și venim după voi”. Marea deportare din 2025 promisă de Trump ar transforma fenomenul imigrației în toată lumea

După ce a autorizat atacurile cu rachete americane asupra Rusiei, Biden trimite Ucrainei mine antipersonal

Joe Biden împlinește astăzi 82 de ani, fiind cel mai vârstnic președinte în funcție din istoria SUA

Partenerii noștri