Pentru ultima masă, un deținut condamnat la moarte a cerut 11 feluri extravagante de mâncare
Un deținut condamnat la moarte, care va fi executat miercuri seară, a cerut o ultimă cină extravagantă, cu 11 feluri. Solicitarea i-a pus în mare dificultate pe angajații penitenciarului, care sunt obligați să-i îndeplinească această ultimă dorință.
Ray Jefferson Cromartie, care a fost condamnat la moarte în 1997 pentru că l-a ucis pe angajatul unui magazin, a cerut nu mai puțin de 11 feluri de mâncare la ultima sa masă, între care homar și friptură, potrivit LadBible.
Ray Jefferson Cromartie, 52 de ani, va fi executat prin injecție letală, miercuri, la ora 19:00. Potrivit Departamentului pentru Penitenciare din Georgia, el a cerut pentru ultima masă: friptură, homar, macaroane cu brânză, cotlete, orez, sandvis cu friptură și brânză, hamburger dublu, cartofi prăjiți, salată, milkshake de căpșuni și prăjitură.
În timp ce multe state fixează un plafon financiar pentru ultima masă a deținuților, statul Georgia nu a stabilit niciun buget în acest sens.
Cromartie a fost condamnat pentru că l-a împușcat fatal pe angajatul unui magazin, în timpul unui jaf din Thomasville, Georgia, în aprilie 1994. Procurorii au spus că el și un complice nu au putut să deschidă casa de marcat și s-au mulțumit cu două lăzi de bere.
Cromartie a negat întotdeauna crima și a mai solicitat încă o dată rejudecarea cazului, dar Curtea Supremă a Georgiei a refuzat amânarea executării.
El va deveni al treilea deținut executat în Georgia, în acest an și al 52-lea din istorie. Va fi, de asemenea, a 18-a persoană executată în SUA în 2019.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News