Live

Pentagonul trimite 1.500 de soldați la granița cu Mexicul

Data actualizării: Data publicării:
Militar american cu un Humvee la granița dintre SUA și Mexic, în apropiere de El Paso, Texas. Foto: Profimedia Images

Statele Unite vor trimite temporar, pentru 90 de zile, circa 1.500 de soldaţi la frontiera cu Mexic pentru a consolida dispozitivul format din agenţii de patrulare de la graniţă, unde se aşteaptă o creştere a valului migrator, informează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Soldaţii nu vor desfăşura însă acţiuni de „aplicare a legii”, iar trimiterea lor la frontiera mexicană vine în urma unei cereri a Departamentului de Securitate Naţională (DHS).

Decizia survine în timp ce Statele Unite se pregătesc pentru o creştere a numărului migranţilor sosiţi la graniţă odată cu ridicarea din 11 mai a Titlului 42, o dispoziţie legislativă care permite expulzările rapide ale migranţilor în contextul pandemiei COVID-19.

Washingtonul a anunţat săptămâna trecută o serie de măsuri menite să reducă valul de migranţi după 11 mai. Una dintre acestea este crearea unor centre în Columbia şi Guatemala, unde vor fi gestionate cererile de azil ale migranţilor care încearcă să ajungă în SUA. Canada şi Spania au acceptat de asemenea să preia migranţi din aceste centre.

Într-o primă reacţie după anunţul Washingtonului despre trimiterea soldaţilor la graniţă, preşedintele Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, a declarat că ţara sa „respectă” această decizie. „Aceasta face parte din atribuţiile sale, este un guvern independent, suveran, ei iau deciziile şi noi le respectăm”, a comentat preşedintele mexican

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri