Live

Pentagonul crede că Ucraina nu poate recupera pe termen scurt peninsula Crimeea (Politico)

Data publicării:
Crimeea a fost anexată ilegal de Rusia în 2014, în urma unui referendum controlat de regimul de la Moscova. Sursa hartă: Profimedia Images

Departamentul american al Apărării nu crede că Ucraina îşi poate atinge obiectivele de a recupera pe termen scurt peninsula Crimeea, ocupată ilegal de Rusia din 2014, a informat joi publicaţia americană Politico.

Patru oficiali de rang înalt din cadrul Pentagonului au comunicat aceste concluzii în fața parlamentarilor americani din Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, în cadrul unei ședințe de informare clasificate.

Politico mai scrie că este posibil ca aceste informaţii să nu fie pe placul Ucrainei, care vrea să recupereze Crimeea cât mai repede cu putinţă.

Nu este clar ce i-a condus pe cei care au făcut informarea la această evaluare. Dar indicația clară, transmisă de trei persoane care au cunoștință directă despre conținutul briefingului de joi, a fost că Pentagonul nu crede că Ucraina are – sau ar putea avea în curând – capacitatea de a forța trupele rusești să părăsească peninsula pe care Moscova a anexat-o în urmă cu aproape un deceniu.

O a patra persoană a declarat că informarea a fost mai ambiguă, dar ideea a rămas că victoria Ucrainei într-o ofensivă pentru a recuceri teritoriul anexat ilegal nu este deloc sigură. Toți cei patru oficiali americani au cerut ca anonimatul să le fie respectat pentru a putea dezvălui aceste detalii.

Printre cei care au fost informați s-au numărat Laura Cooper, adjunctul secretarului adjunct al apărării pentru Rusia, Ucraina și Eurasia, și generalul-locotenent Douglas Sims, director de operațiuni în cadrul Statului Major Întrunit al SUA.

„Nu vom comenta despre briefing-urile cu caracter secret care se desfășoară cu ușile închise. Nu vom face ipoteze și nu vom specula cu privire la potențiale operațiuni viitoare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh. „În ceea ce privește capacitatea Ucrainei de a lupta și de a-și recupera teritoriul, performanța remarcabilă a armatei ucrainene în respingerea agresiunii ruse și adaptabilitatea continuă pe câmpul de luptă vorbește de la sine”, a mai adăugat Singh.

Evaluarea făcută de cei patru oficiali din cadrul Departamentului american al Apărării confirmă ceea ce generalul Mark Milley, șeful Statului Major Întrunit al SUA, a spus săptămânile trecute.

Din punct de vedere militar, îmi menţin ideea că va fi foarte dificil de expulzat forţele ruse din toate zonele ocupate ale Ucrainei. Asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla. Dar va fi foarte, foarte dificil. De asemenea, este foarte posibil ca ucraineni să desfăşoare o ofensivă semnificativă cu scopul de a elibera cât mai mult posibil din teritorii. Însă aceasta va depinde de livrări de echipamente şi de antrenamente”, declara generalul Mark Milley luna trecută, în timpul unei reuniuni în germania a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei.

O sursă familiarizată cu ceea ce gândește cabinetul prezidențial de la Kiev a declarat că administrația Zelenski a fost „furioasă” după remarcile generalului Milley, în timp ce Ucraina se pregătește pentru ofensive majore în această primăvară.

Vorbind la Forumul Economic Mondial de la Davos luna trecută, consilierul lui Zelenski, Andrei Yermak, a respins ideea unei victorii ucrainene fără preluarea Crimeei. „Acest lucru este absolut inacceptabil”, a declarat Yermak, adăugând că victoria înseamnă restabilirea granițelor Ucrainei recunoscute la nivel internațional „inclusiv Donbas și Crimeea”.

Ucraina a cerut în repetate rânduri arme cu rază de acțiune mai lungă, inclusiv artilerie cu rachete și muniție ghidată trasă de avioane de luptă și drone, pentru a viza centrele de comandă și control și depozitele de muniție rusești aflate mult în spatele liniilor de front din Crimeea.

Republicanul Mike Rogers, membru al Camerei reprezentanților din SUA, a declarat miercuri că războiul „trebuie să se încheie în această vară”, precizând că SUA trebuie să aprovizioneze rapid Ucraina pentru o ofensivă viitoare, iar Kievul trebuie să creeze o schiță mai clară despre cum vede că se va încheia războiul.

Forţele ruse ocupă Crimeea din 2014, iar peninsula este împânzită cu sisteme de apărare antiaeriană şi zeci de mii de soldaţi ruşi. Multe dintre aceste forţe de infanterie sunt protejate de tranşee fortificate care se extind de-a lungul a sute de kilometri şi se află faţă în faţă cu trupele ucrainene de-a lungul fluviului Nipru, explică Politico.

Citește și: Cum răspunde Kievul după ce preşedintele Croaţiei a spus că „Peninsula Crimeea nu va mai face niciodată parte din Ucraina”

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Duma de Stat rusă a aprobat sume-record pentru apărarea națională în 2025: 40% din cheltuielile totale ale Guvernului

Cum urmăresc SUA lansările de rachete balistice și de ce nu au fost alarmate de atacul rusesc asupra orașului Dnipro

Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene

Un general nord-coreean a fost rănit în regiunea Kursk. „Sunt o țintă absolut corectă”

Partenerii noștri