Live

Pașaport diplomatic. Interviu cu Paul Conroy, corespondent de război

Data actualizării: Data publicării:

În lume sunt încă războaie în derulare, iar terorismul face victime și pe alte continente decât Europa. Războaiele se termină numai când partea considerată inamică spune că se termină, niciodată altfel. Dar ce se întâmplă cu civilii care sunt nevoiţi să trăiască în acele zone? Singura voce pe care o au este cea a jurnaliştilor care ajung acolo. Sâmbătă seară, la „Paşaport diplomatic”, vedeţi povestea adevărată, care a fost transformată în film artistic, a experimentaţilor corespondenţi de război Paul Conroy şi Marie Colvin.

Cristina Cileacu: Cum s-a schimbat condiţia jurnalistului în timpul acestor războaie? Pe vremuri, toate părţile implicate într-un conflict păreau că respectă jurnalistul. Mai este la fel în războaiele de astăzi?

Paul Conroy: Nu, respectul despre care vorbeşti mi-l amintesc de acum 20 de ani, în războaiele din Balcani. Puteam să traversez linia frontului, puteam să fiu şi cu albanezii, în Kosovo. Pentru o sticlă de whiskey şi un cartuş de ţigări, puteam, dacă purtam vesta de presă şi restul echipamentului, să trecem dintr-o parte în alta şi să acoperim ambele părţi. Dar de-a lungul anilor am văzut acest lucru cum se schimbă. Acum, când am mers în Siria, nu purtam niciun fel de semn pe care să scrie PRESA. Eram ascuns, eram deghizat, pentru că pur şi simplu noi suntem ţinte. Şi cred că acest lucru are legătură şi cu manipularea şi controlul presei. Dacă este o echipă de filmare şi apucă să filmeze ceva, acea filmare devine publică şi acest lucru poate schimba dinamica, pentru că ei văd acea echipă şi se întreabă: vrem ca această filmare să fie arătată lumii? Probabil că nu. Aşa că sunt mai multe metode prin care se poate face acest lucru. Îi poţi bate şi apoi îi poţi ucide. Sunt procese pe rol pe care le are regimul (n.r. din Siria) pentru că a omorât jurnalişti. Dar acum este un joc complet diferit. Procedura standard de lucru s-a schimbat şi chiar mi-a spus cineva: în Siria, dacă ai cameră eşti o ţintă la fel de bună precum cineva care are o armă. Iar acest lucru s-a dovedit a fi real când am fost acolo, wow, oamenii chiar vorbeau serios.

Interviul integral pe care corespondentul de război, Paul Conroy, l-a acordat pentru Digi24, poate fi urmărit în sâmbătă seară, după filmul de la CinemaTePeca, la emisiunea „Pașaport diplomatic”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum a ajuns un rebel sirian dintr-o închisoare americană să cucerească Alep. Ar putea fi noul lider al Siriei, dacă regimul Assad cade

Cum au cucerit rebelii din Siria al doilea cel mai mare oraș al țării în doar 48 de ore. „Assad este extrem de vulnerabil”

Putin l-a demis pe generalul care comanda forțele ruse din Siria, după ce orașul Alep a căzut în mâinile trupelor rebele

Putin și Assad profită de războiul din Gaza ca să facă măcel în Siria. „Cele mai violente bombardamente asupra civililor”

Partenerii noștri