Live

Parlamentul Turciei dezbate marţi ratificarea aderării Suediei la NATO

Data actualizării: Data publicării:
Turcia şi Ungaria sunt singurele state membre ale NATO care încă nu au ratificat aderarea Suediei la Alianţă. Foto: Profimedia Images

Parlamentul Turciei va dezbate marţi ratificarea aderării Suediei la NATO, a anunţat luni CNN Turk, citat de France Presse. De asemenea, informaţia a fost confirmată pentru Reuters de trei surse parlamentare de la Ankara. Alte mass-media locale, precum postul privat NTV, relatează despre un vot mai târziu în cursul acestei săptămâni. Totuşi, Reuters scrie despre un posibil vot chiar marţi. Comisia de politică externă a parlamentului turc a aprobat luna trecută ratificarea, dar mai trebuie să se pronunţe şi plenul, înainte ca protocolul să fie semnat de preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Turcia şi Ungaria sunt singurele state membre ale NATO care încă nu au ratificat aderarea Suediei la Alianţă. Ankara a invocat lipsa de cooperare a guvernului de la Stockholm în extrădarea către Turcia a unor persoane pe care aceasta le consideră având legături cu organizaţii teroriste, în special din zona kurdă, iar Budapesta reproşează politicienilor suedezi că şi-au făcut un obicei din a emite critici la adresa guvernului conservator condus de Viktor Orban.

Într-o declaraţie de luna trecută, preşedintele Erdogan a adăugat drept condiţie pentru ratificarea aderării Suediei la NATO aprobarea de către Congresul SUA a livrării unor avioane de vânătoare F-16 către Turcia.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden nu este ostilă acestei furnizării acestor avioane, dar Congresul de la Washington a blocat până în prezent tranzacţia din motive politice, legate în principal de tensiunile Turciei cu Grecia şi de situaţia drepturilor omului în Turcia.

După o întrevedere avută mai devreme luna aceasta cu ministrul turc de externe Hakan Fidan, secretarul american de stat Antony Blinken a declarat că se aşteaptă ca Turcia să ratifice aderarea Suediei la NATO în "săptămânile următoare".

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin: „În 2021 Biden mi-a propus să fie amânată aderarea Ucrainei la NATO, pentru că nu era pregătită”. Ce i-ar fi răspuns rusul

Ieșirea din umbră a grupului Bilderberg. Fostul șef NATO va fi la conducerea uneia dintre cele mai controversate organizații din lume

Zaharova vine cu noi acuzații nefondate la adresa Chișinăului. Ce a declarat acum purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe

Explozie la o fabrică de muniție din Turcia. Cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața în urma deflagrației

Partenerii noștri