Live

Parlamentul Turciei a adoptat înainte de alegeri o lege controversată a presei. Dezinformarea este pedepsită cu închisoarea

Data actualizării: Data publicării:
Partidul AKP al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan urmăreşte să câştige un nou mandat la guvernare în iunie 2023. Foto: Profimedia Images

Parlamentul Turciei a adoptat joi seara o lege privind dezinformarea, în perspectiva alegerilor generale din iunie 2023, lege care prevede până la trei ani de închisoare pentru răspândirea de „informaţii false sau înşelătoare”, transmite AFP.

Pe lângă ziare, radiouri, televiziuni, legea vizează reţelele de socializare şi site-urile web cărora li se va cere să denunţe şi să comunice informaţiile personale ale utilizatorilor acestora acuzaţi că răspândesc ştiri false, conform Agerpres.

Dezbătute de la începutul lunii octombrie, cele 40 de articole ale legii intitulate oficial „legea presei”, au făcut obiectul a numeroase amendamente depuse (fără succes) de opoziţie, care denunţă o „lege a cenzurii”.

Articolul 29, în special, prevede pedepse cu închisoarea de la unu la trei ani pentru „răspândirea de informaţii false sau înşelătoare, contrare securităţii interne şi externe a ţării şi de natură să dăuneze sănătăţii publice, să tulbure ordinea publică, să răspândească frica sau panică în rândul populaţiei”.

Proiectul de lege fusese depus în parlament în luna mai de către deputaţii AKP al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, care urmăreşte să câştige un nou mandat în iunie 2023. Opoziţia a încercat fără succes să obstrucţioneze acest text, care a fost adoptat cu 334 de voturi din totalul de 581.

În decembrie 2021, şeful statului era de părere că reţelele de socializare, percepute iniţial ca un simbol al libertăţii, „au devenit una din principalele ameninţări la adresa democraţiei”.

Legea prevede, de asemenea, că preşedinţia va fi responsabilă pentru pregătirea unui „Buletin de dezinformare în fiecare luni (...) pentru a informa publicul despre dezinformare şi ştiri false”.

Proteste ale jurnaliștilor

Foto: Profimedia Images

Proiectul de lege a stârnit numeroase îngrijorări în cercurile jurnalistice şi în rândul organizaţiilor pentru drepturile omului, ai căror membri s-au mobilizat la începutul lunii, protestând, mascate în negru, în faţa parlamentului.

Un număr de 12 asociaţii şi sindicate ale jurnaliştilor, inclusiv Reporteri Fără Frontiere (RSF), au denunţat proiectul de lege, criticând o încercare de cenzură din partea guvernului.

„Turcia intră într-o perioadă dificilă: toată lumea va fi afectată de această lege”, „opoziţia, ONG-urile, asociaţiile de avocaţi, jurnaliştii şi cetăţenii de rând”, a scris joi seară pe Twitter avocatul şi unul din directori unei asociaţii pentru apărarea presei (MLSA), Veysel Ok, el însuşi dat în judecată de mai multe ori în trecut.

Conform clasamentului RSF, în 2022 Turcia ocupă locul 149 din 180 în privinţa libertăţii de informare.

Înaintea adoptării legii, Consiliul Europei a denunţat „obstrucţionarea” libertăţii de exprimare garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. La începutul lunii octombrie, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu „potenţialele consecinţe”, în special riscul „intensificării auto-cenzurii” în perspectiva viitoarelor alegeri.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal

Oamenii momentului în Orientul Mijlociu: rivalii Erdogan și Netanyahu

Uniunea Europeană va debloca un miliard de euro pentru refugiații sirieni din Turcia

Donald Trump califică situația din Siria drept o „preluare neprietenoasă” din partea Turciei. „Assad era un călău”

Partenerii noștri